AMFB a făcut noul regulament împotriva angajatului pe care l-a dat afară! Ce sunt obligate cluburile să facă pentru a nu fi amendate cu 10.000 de lei | EXCLUSIV
AMFB a creat o nouă fișă de înscriere pentru cluburile care vor să participe la competițiile organizate de Asociația Municipală. Echipele trebuie însă să îndeplinească un criteriu important!
Concret, Marian Lumînare și Claudiu Baboia, oamenii care conduc AFMB, au trecut în cererea de înscriere un paragraf prin care cer cluburilor să nu participe în competițiile amicale organizate de alte persoane. Mai mult, în ședința Comitetului Executiv al AMFB din 31 august 2022 s-a hotărât ca orice club care încalcă paragraful de mai sus să fie penalizat cu 10.000 de lei și excluderea din toate competițiile Asociației.
De menționat că acest paragraf a fost introdus, în premieră, anul acesta de AMFB în cererea de înscriere a cluburilor.
Paragraf cu dedicație pentru omul pe care AMFB l-a dat afară!
Claudiu Baboia a revenit oficial la AMFB în luna aprilie a acestui an, după ce în 2018 a fost condamnat definitiv la un an și patru luni de închisoare cu suspendare pentru complicitate la dare de mită. Comisia de Disciplină a FRF a decis la momentul respectiv să-l interzică pe Baboia în fotbal pentru un an și 6 luni și l-a obligat să plătească penalități de 150.000 de lei. Claudiu Baboia a fost arestat la domiciliu în perioada 4 octombrie 2017-1 noiembrie 2017, după ce și-a recunoscut vina în dosarul mituirii arbitrilor la meciul dintre Foresta Suceava și Sepsi Sfântu Gheorghe.
Prima decizie a lui Baboia când a revenit în funcția de secretar general al AMFB a fost să-l dea afară pe Robert Constantin, unul dintre cei mai vechi și apreciați angajați ai AMFB. Decizia a fost a lui Baboia, însă semnătura de pe documentul de despărțire a aparținut președintelui Marian Lumînare.
Astfel, Robert Constantin a înființat Liga de Fotbal București, o asociație care are scopul de a promova sportul prin organizarea de competiții amicale de fotbal și minifotbal.
AMFB s-a mișcat repede, iar când a auzit de pasul făcut de Robert Constantin a decis să introducă paragraful prin care obligă cluburile afiliate la AMFB să nu poată participa la aceste competiții amicale organizate de Constantin.
Marian Lumînare confirmă introducerea paragrafului și explică de ce a luat această decizie
Mai mult, conform surselor ProSport, în ultimele luni conducerea AMFB a purtat discuții telefonice de lungă durată cu cluburile afiliate Asociației pentru a le convinge să nu participe în competițiile amicale organizate de Robert Constantin. Unii conducători de club chiar s-au simțit șantajați de șefii AMFB, care le-au spus că în momentul în care vor afla că participă în Liga de Fotbal București, vor fi sancționați dur. De aceea au și stabilit în ședința Comitetului Executiv din 31 august să dicteze sancțiuni uriașe împotriva acestor cluburi.
„Da, e un paragraf nou. Au fost echipe care participau la diverse turnee private și desconsiderau competiția noastră. Era neplăcut pentru anumite echipe care se prezentau la teren cu copiii și nu aveau cu cine să joace. Până acum s-au mai organizat astfel de competiții. Dar acum suntem obligați de FRF să jucăm fără puncte, sunt anumiți părinți, antrenori, care vor trofee, medalii și preferă competițiile private.
Nu e neapărat o lege împotriva lui Robert Constantin. Nu știu cine se înscrie în Liga lui. Sunt în general turnee private, iar oamenii care vor să participe vor trofee și medalii. Se gândesc că neprezentarea la AMFB e 500 de lei, așa că am încercat să descurajăm cluburile cu acea penalitate de 10.000 de lei”, a declarat Marian Lumînare pentru ProSport.
„Din câte știu eu există cluburi cu dosare incomplete, dar sunt în curs de afiliere provizorie, apoi definitivă prin Adunarea Generală. Cred că cluburile care erau în această situație și-au rezolvat problemele” – Marian Lumînare