Amintiri din „infern” cu Iulian Mihăescu, mâna dreaptă a lui Ovidiu Burcă. „Vara trecută, când făceam un grătar, parcă era sărbătoare”. Promovarea „câinilor”, celebrată ca un titlu: „N-am văzut așa descătușare în viața mea. Îmi mulțumeau oamenii de parcă eu am jucat. Unul chiar mi-a pupat mâna!” | VIDEO EXCLUSIV

Dinamo a trecut, în stagiunea 2022-2023, prin toate stările posibile. Încă din vara trecută, de la retrogradare, „câinilor” le-a fost cântat prohodul, iar în jurul echipei se vorbea, constant, doar de faliment. Situația, însă, treptat, a început să se regleze, au fost aduși oameni în diverse compartimente, de la fotbaliști și antrenori, la bucătari și oameni de-ai locului, care să se ocupe cu bunul mers al lucrurilor la Săftica. Trecând, aproape săptămânal, printr-un roller-coaster de emoții, clubul din „Ștefan cel Mare”, la capăt de sezon, a promovat, după doar un an în „exil”, înapoi în Superligă. Un personaj care a fost în club la barajul cu „U” Cluj și care, din iunie anul trecut până acum a trăit toate episoadele legate de numele Dinamo, Iulian Mihăescu (60 de ani), a acordat, în exclusivitate pentru ProSport, în interviu video în care a făcut o retrospectivă a tot ceea ce a însemnat anul în „B” al lui Dinamo. Fostul fundaș lateral, membru al generației antrenate de Mircea Lucescu care juca semifinala Cupei Cupelor în 1990, a povestit, printre altele, momentele de după înfrângerea cu „Șepcile Roșii” de la baraj, seria de 5 înfrângeri în primele 7 etape, episodul grevei de la club, dar și modul în care a trăit, la retur, meciul cu FC Argeș. „Tremuram!”

„N-am văzut în viața mea așa descătușare după ce am promovat. Un om în vârstă mi-a pupat mâna, iar alții, peste tot pe unde eram, îmi mulțumeau”

Cum petreceți ultimele zile ale vacanței? Reunirea lotului este pe 15, la Săftica.

Vacanță scurtă, nu ne așteptam. Zilele au trecut foarte repede, nici nu mi-am dat seama. Evident, ne doream să promovăm, dar credeam că o să avem o vacanță mai lungă. Trebuie, însă, să începem treaba. Ne așteaptă un sezon foarte greu.

Vă făcuserăți programul pentru Liga 2?

Nu pot să zic asta, după zice Ovidiu că sunt, iar, pesimist. Am luat toate posibilitățile în calcul, chiar și de prima ligă, dar nu credeam că vom începe așa repede, 14-16 iulie.

Dinamo, după doar un an la matineu, revine în Superligă. Cum a fost sezonul?

Așa descătușare n-am mai văzut. În fața casei, la piață, peste tot pe unde am mers. Îmi mulțumeau oamenii de parcă eu, de unul singur, am jucat și am promovat. Și la Dinamo, când am ajuns la stadion de la Mioveni, cineva în vârstă mi-a pupat mâna. M-am simțit ca un împărat. A fost un an foarte greu. Copiii pe care i-am avut au compensat lipsa de transferuri. Giafer a jucat meci de meci, a terminat cu banderola pe braț, Ahmed Bani, Borcea, Bordușanu, săracul, care s-a și accidentat la Galați, Amzăr. Să nu sar vreunul, după îmi zic „Nea Iulică, pe mine m-ai sărit!” (n.r. – râde), au jucat și au fost oameni de bază.

E în ADN-ul clubului ca Dinamo să aibă jucători crescuți la CCJ. Cât a însemnat asta?

Prin lipsa de transferuri, copiii au început să prindă curaj. Nu mai erau acei juniori sfioși în vestiar în fața unui jucător de 30 de ani, cu experiență, de exemplu. Îi vorbea, la modul respectuos, cu tupeu. Am avut de câștigat. Erau momente când lumea întreba dacă joacă Bani, dacă joacă Amzăr, dacă joacă Bordușanu.

Au jucat și nu au dezamăgit.

Nu, deloc! Păi dacă nu erau ei, pe cine ne puteam baza?

„Vara trecută nu aveam nimic. Exista riscul falimentului în fiecare zi. Jucătorii mă întrebau ce facem și eu dădeam din umeri, nu știam ce să le zic”

Cum ar arăta o retrospectivă a acestui sezon?

A fost un an foarte greu. Până să vină Ovidiu, am avut multe probleme, m-am ocupat eu, la Săftica, de echipă cu multe probleme. Nu se știa dacă se închid porțile, n-aveam bucătar, n-aveam nimic. A trebuit să continuăm antrenamentele în aceste condiții. Burcă nu putea veni pentru că nu era numit delegatul oficial. Când am avut amical cu Chiajna, în vară, l-am văzut în tribună și l-am întrebat dacă-l mai aștept mult. A început să zâmbească. Am fost încrezători pe-o parte. El a crezut până în ultima clipă. Când am început campionatul extrem de greu, vorbea de play-off. „Ovidiule, lasă play-off-ul, hai să acumulăm puncte.”, „Da, nea Iuli” Mai apoi, intrăm în play-off, cu noroc. La meciurile cu miză, lotul fără experiență a clacat. Chiar și așa, în play-off, Ovidiu ne vorbea de promovare directă, dar nu s-a putut, și ați văzut la baraj ce am făcut. Toți ziceau că nu ieșim din 30 de metri și noi am promovat în Superligă.

O minune?

Da, o minute, dar și o atmosferă extraordinară creată de suporteri. Au intrat toate mingile în poartă.

Vara trecută, dumneavoastră cu Gică Mihali, o scurtă perioadă, și Ionel Augustin v-ați ocupat, la început, de echipă.

Da, domnul Zăvăleanu a făcut o comisie tehnică. Ne-au ales pe noi trei să ne ocupăm. Dânsul a fost primul care a tras să țină echipă. Multă lume a zis că falimentăm. Eu am vorbit cu Gică să fie el principal pentru că eu aveam probleme grave cu soția, trebuia să merg la spital des și nu prea puteam ajunge zilnic la antrenament. A fost de acord și după o lună mă trezesc cu el că pleacă. „Hai, mă, lasă vrăjeala!” Dar a plecat până la urmă. Am rămas cu „Oneață” și Marius Dima, preparatorul fizic care n-a avut angajament, dar care ne-a ajutat la pregătirea fizică. Mă întrebau jucătorii „Ce facem, nea Iulică?” Mi-era și rușine de ei, dădeam din umeri pentru că nu aveam ce să le spun!

Ce v-a motivat să vă luați acest angajament? Aveați certitudinea că vine un alt antrenor?

Da, da, nu știam, inițial, cine este, dar după am aflat. A trebuit să rămân. Chiar dacă, la momentul respectiv, nu primisem nici salariul, am zis că rămân alături de echipă și că vedem ce va fi.

Exista riscul de a falimenta?

În fiecare zi! Auzeam numai „faliment, faliment”.

Ce condiții aveați la Săftica?

Nu prea aveam, acum e lux. Hai să-ți zic: nu puteam să dăm o masă jucătorilor, nu aveam medicamentație sau medic, iar bucătăria era închisă. Mi-amintesc că a fost ziua lui Amzăr și a întrebat colegii dacă vor să facă un grătar. Toți, cum au auzit, parcă era sărbătoare națională (n.r. – râde). La fel s-a întâmplat și când a fost ziua lui Neluț Roșu. Ba chiar să-ți povestesc cu el, când a venit la Dinamo, în vară, l-am și întrebat cum de a ales acest club, în situația dată, la experiența lui. Mi-a zis că a vorbit cu soția.

„Puține echipe ne-au bătut pe plan tactic sau pe valoare”

Au venit, ulterior, Ovidiu Burcă și Vlad Iacob. Ați simțit că se schimbă lucrurile?

Da, pas cu pas. Au început să se regleze lucrurile. Bucătăria s-a deschis, jucătorii au început să primească micul dejun, a venit un medic, magazia a fost pusă la punct și, ușor-ușor s-au mai plătit din restanțe.

Au fost aduși și jucători și, după mult timp, fotbaliștii străini veniți la Dinamo au și confirmat.

Până să avem interdicție, am putut aduce câțiva jucători. Spaniolii au avut un aport deosebit asupra echipei. Ghezali, la fel, a fost decisiv în meciurile importante, iar Bena te-a ajutat în momentele grele.

S-a văzut lipsa unei pregătiri fizice la început de sezon? 5 înfrângeri în primele 7 etape.

Lipsa pregătirii s-a văzut și la români, și la străini. Eu am făcut cu niște copii pregătirea, dar și cu Neluț Roșu. A fost nevoie de o perioadă până când, tactic și fizic, Ovidiu a pus lucrurile la punct. Din acel punct, dacă vă uitați la meciuri, am tot pierdut, dar după s-a văzut o schimbare.

Declicul pare să fi fost meciul cu Steaua, de pe Arenă.

Steaua n-a fost net superioară în septembrie. Totuși, a fost o presiune foarte mare. Spunem noi că avem suporterii în spate, dar, în anumite momente, în loc să fie un declic, se întâmplă invers. Lipsa de experiență s-a văzut atunci, mulți dintre jucători veneau fie de la juniori, fie de pe la Liga 3. Am avut, însă, meciuri care s-au pierdut mai mult pe greșeli. Puține echipe ne-au bătut pe plan tactic sau pe valoare în tot campionatul.

„Fotbaliștii au avut momentul lor de dreptate în iarnă, cu greva”

Cum a fost perioada de iarnă? Nu s-au plătit bani de sărbători și, în ianuarie, a venit acea grevă.

A fost o perioadă dificilă. Ovidiu a încercat să facă rost de bani pentru a da o primă, ceva, de sărbători. Pur și simplu nu erau bani! Au avut și fotbaliștii momentul lor de dreptate. N-am fost în ziua respectivă, când au făcut acea grevă, am avut niște probleme, dar am vorbit cu jucătorii după. Ei doreau să vină cineva din conducere și să le explice ce se întâmplă, de ce n-au intrat banii. A venit, la scurt timp, Elias, a vorbit cu ei, le-a explicat, iar banii au intrat în conturi. Ovidiu, în schimb, s-a supărat, a urcat în autocar și le-a transmis jucătorilor că îi așteaptă. Totuși, n-a urcat niciunul. Văzându-se singur, la nervi, a zis „Plec eu!” Până la urmă, au fost niște debarasări de jucători și situația s-a reglat. Am vorbit, după, cu Ovidiu și i-am zis că trebuie să reluăm legătura cu grupul, să nu fim distanțați. Uitați-vă, a reușit să refacă unitatea grupului și acum suntem în Superligă.

În ultimele 3 etape din sezonul regular nu erați la mâna voastră. Ați intrat, însă, în play-off, in extremis.

Da, am avut și noroc, iar jocul rezultatelor ne-a trimis aici. A fost ca o sărbătoare. În astfel de momente, îi lași pe jucători să se manifeste cum vor și ei, sunt tineri. Ovidiu nu este adeptul manelelor, nici eu, dar ce să facă? Lasă-i să asculte, așa e trendul. Vă amintiți și la Giurgiu, afară erau interviuri și se auzeau manelele din vestiar. M-am dus glonț la ei și le-am zis să dea muzica mai încet. Lasă-i să se manifeste, sunt tineri, este extazul ăla.. după victorii.

A fost momentul în care ați crezut, cu adevărat, că puteți promova?

Eu am fost mai sceptic. Singurul care a fost optimist de la început până la final a fost Ovidiu. Singurul! Speram, mai degrabă, să mergem direct în Liga 1. La baraj, puteam da de FC Argeș, ceea ce s-a și întâmplat, Chindia, UTA, Hermannstadt. Echipe bune, cu loturi echilibrate. Noi, fără transferuri și cu mult tineret, nu vedeam șanse mari.

Și în play-off, la fel, ați stagnat o perioadă.

Da, după a venit un declic, din nou, cu Steaua. Am avut noroc că am avut cam același 11, cu mici modificări pe ici, pe colo, n-am avut nici accidentați și, uitați, am terminat pe loc de baraj cu ultima etapă când puteam promova direct.

„La 2-0 pentru Argeș, m-am dus în autocar, mă luase tremuratul. La 4-1 am zis că port ghinion din tribună”

A fost un play-off încins și, în returul cu Dej, de pe „Arcul de Triumf”, a fost o ciocnire cu un membru din staff-ul celor de la Dej. E și o poză în care îi băgați mâna în gat. Ce s-a întâmplat acolo?

Eu, de obicei, despart oamenii dintr-un conflict. Totuși, omul respectiv din staff-ul celor de la Dej intrase în conflict cu team manager-ul nostru. Jucătorii se tăvăleau pe jos, peste tot. Noi țipam la un jucător să iasă mai repede, nu se întâmpla nimic. După i-am strigat celui de la Dej să facă schimbarea mai repede, în timp ce el deja se înjura cu team manager-ul nostru. „Fă, mă, schimbarea odată!” M-a înjurat. „Ce vreți, să ne lăsăm că nu ne puteți da gol?” Am văzut negru în fața ochilor și, când m-am trezit, eram cu mâna în gâtul lui. A fost o ieșire necontrolată, mi-am cerut scuze după meci. După, evident, el a ieșit în presă și a zis că vrea scuze publice, că e cadru didactic, că l-au sunat elevii „Ce-ați pățit domn profesor?” Și-a făcut și puțină celebritate. Eu mi-am cerut scuze public, mi-am primit și pedeapsa și asta a fost. La vârsta mea, nu știu ce a fost cu mine.

Barajul cu FC Argeș. 6-1 pe Arena Națională, v-a ieșit tot, dar, la retur, ați tremurat.

Am văzut meciul cu Dan, bucătarul, din tribună. La 2-0 pentru Argeș, i-am zis că mă duc în autocar, nu mai puteam, mă lua tremuratul. La 4-1, nici n-am apucat să ieșim pe tunel și să urcăm în tribună că am văzut scorul ăsta. Am zis că port ghinion din tribună. Am zis că poate dacă plec, se întâmplă ceva. Dan îmi zicea că se termină 4-3. Până la urmă s-a făcut 4-2 și, știți cum e, totul e bine când se termină cu bine.

Cât a contat cartonașul roșu al lui Calcan?

Sunt meciuri în care, și când joci 10 contra 11, nu se cunoaște. A fost un aspect pozitiv pentru noi pentru că era un jucător care făcea diferența. Mai scotea un om din joc, mai dădea o pasă, mai bătea o lovitură liberă.

• 1 assist dăduse Calcan în partida retur, de la Mioveni, chiar la primul gol, marcat de Jakolis. De asemenea, olteanul executase și cornerul care a dus la golul de 3-1, marcat de Garita.

Dinamo, înapoi în Superligă, la ce să ne așteptăm?

Ne așteaptă un campionat foarte greu. Cum a zis și Andrei, suporterii trebuie să aștepte. La început vom fi 70-80% din potențial. Chiar și dacă se deblochează transferurile, tot acolo vom fi. Îți vin jucători, dar, până intră în program, durează, indiferent de câți aducem. Totodată, trebuie să faci un lot omogen, pentru că, cine știe, mai apar discuții că a venit X sau Y pe nu știu ce bani, în timp ce jucătorii vechi au dus greul. Totuși, e nevoie de jucători noi.

De câți și pe ce posturi?

Sunt de părere că avem nevoie de vreo patru jucători, cel puțin. Avem nevoie pe axul central, la fundașii centrali și atacanți. Vedem ce găsim, în funcție de banii pe care o să-i avem.

Unde termină Dinamo?

Eu sper să terminăm pe locul 7, să nu avem emoții. Eventual, dacă se poate, să dăm și un baraj, să nu avem emoții. Așa facem noi, începem greu, dar o să terminăm bine.