ANALIZA ARBITRILOR, ET. a 5-a | Fapt mai rar întâlnit: toți arbitrii primesc notă de trecere. Hațegan putea acorda un penalty pentru Steaua, dar faza a fost greu de apreciat
ProSport vă prezintă, așa cum v-a obișnuit deja, analiza arbitrilor după etapa a 5-a din Liga 1. Una fără greșeli mari de arbitraj și cu o lecție oferită de Hațegan despre cum se conduce un derby:
FC Voluntari – AFC Botoșani 1-1
Deși s-a aflat la primul joc în acest sezon, tânărul Fesnic a arbitrat foarte bine un joc între două echipe aflate în criză de puncte. Sancțiunile au fost acordate în mod corect.
Note ProSport: Horațiu Fesnic 7 – Mircea Orbuleț 7, Alexandru Cerei 7
CSMS Iași – CFR Cluj 2-1
Arbitraj foarte bun al piteșteanului Popa, cu eliminare corect acordată portarului oaspeților, Mincă, pentru oprirea unei ocazii evidente de gol, în minutul 20. De asemenea, în minutul 78 a acordat penalty în favoarea oaspeților, colaborând foarte bine cu asistentul Nicoară.
Note ProSport: Cătălin Popa 7 – Marius Nicoară 7, Adrian Popescu 7
CS U Craiova – Concordia Chiajna 2-0
Joc ușor și arbitraj bun pentru tânărul arbitru Călin, care dă dovadă de o foarte bună pregătire fizică. Beneficiind de meciurile potrivite, va creste în încredere și valoare. De reținut greșeala asistentului Neacșu, din minutul 53, când nu l-a semnalizat în poziție afară din joc pe Baluță, care, cu o lovitura de cap, a deschis scorul.
Note ProSport: Iulian Călin 7 – Aurel Onița 7, George Neacșu 5
Petrolul Ploiești – Pandurii Târgu Jiu 1-1
Un nou arbitraj foarte bun al lui Petrescu, aflat în formă sportivă foarte bună în acest debut de sezon, cu penalty corect acordat, în minutul 60, ca urmare a unui fault comis de Peteleu asupra lui Nicoară. Surprinzătoare delegarea a trei arbitri internaționali la acest joc, supervizati de Deaconu.
Note ProSport: Radu Petrescu 7 – Octavian Șovre 7, Ovidiu Artene 7
Viitorul Constanța – ASA Târgu Mureș 1-0
Arbitraj cu o singură greșeală în dreptul lui Rusandu, în minutul 80, când o alunecare a lui Benzar a atins piciorul adversarului înainte de a atinge mingea. Totuși, ASA a avut o singură ocazie de gol, în minutul 90+4. Cele patru avertismente, toate acordate oaspeților, au avut suport regulamentar. Surprinde delegarea lui Bucsi la acest joc, știindu-se faptul ca fratele său este membru în cadrul Consiliului Local al orașului Târgu Mureș.
Note ProSport: Lucian Rusandu 5 – Mircea Grigoriu 7, Imre-Laszlo Bucsi 7
ACS Poli Timișoara – Astra Giurgiu 1-3
Arbitraj bun al bucureșteanului Bârsan, care, în minutul 34, a sancționat, în mod corect, împingerea lui Cânu și a acordat penalty în favoarea oaspeților. Cele opt avertismente au fost acordate cu suport regulamentar.
Note ProSport: Marcel Bârsan 7 – Dragoș Iliescu 7, Ciprian Danșa 7
Hațegan a gestionat bine relația cu jucătorii din teren
FCSB – Dinamo 0-0
Cel mai bun arbitraj al acestei etape a fost asigurat, în derbyul etapei, de cel mai valoros arbitru român, Ovidiu Hațegan. Acesta a oferit cursivitatea necesară acestui gen de meciuri și a ales excelent momentele de acordare a sancțiunilor disciplinare. A reușit să-și impună personalitatea în fața tuturor jucătorilor. Totuși, în minutul 59, la un contact între Fai și Chipciu, primul l-a lovit cu piciorul stâng pe stelist, iar locul contactului a fost în careu, dar foarte aproape de linia de 16 metri. E o chestiune de câțiva centimetri, greu de observat în timp real. Doar pe reluările video se vede că se putea acorda penalty pentru Steaua. Acest lucru nu-i poate știrbi prestația excelentă arbitrului.
Note ProSport: Ovidiu Hațegan 7 – Vasile Marinescu 7, Adrian Ghinguleac 7