De-a lungul carierei mele au existat unele controverse legate de înălțime. Acuzații și scrisori anonime, depeșe care i-au influențat până și pe factorii de decizie, cei mai importanți la acea vreme, din cadrul FR de Fotbal.
Aceste informații au dus la crearea unei imagini false, conform căreia nu aș fi îndeplinit baremul minim de înălțime necesar pentru a fi arbitru. Acuzații ușor de demontat pentru mine, deoarece înălțimea reală nu ai cum să o falsifici.
Dar aceste discuții m-au făcut să devin interesat de posibilitatea existenței unei legături între înălțimea arbitrului și prestațiile din teren.
Înălțimea unui bărbat este asociată cu poziția de dominație socială și în același timp unui comportament competitiv. „Complexul Napoleon” sau sindromul bărbatului scund sugerează că bărbații mai mici de înălțime pot fi mai stricți și aplica pedepsele mai dur decât cei înalți, pentru a compensa diferențele.
Care este legătura dintre înălțime și maniera de arbitraj în fotbal?
Abia în 2020 a fost publicat un studiu, apărut în jurnalul BMC Psychology, care încearcă să analizeze posibilele corelații intre înălțimea arbitrului și felul în care ia deciziile tehnice și disciplinare.
Astfel, au fost luați în calcul un număr de 61 de arbitri, cu vârste cuprinse intre 23 și 53 de ani, cu o înălțime medie de 1,76 metri, care activau în toate ligile din Anglia, inclusiv în Premier League. Datele analizate au fost numărul de faulturi fluierate, cartonașele galbene și roșii acordate și numărul de lovituri de la 11 metri, toate pe parcursul a două sezoane consecutive.
Concluziile studiului au fost surprinzătoare. Astfel s-a observat că acei arbitri mai scunzi aveau tendința de a fi mai stricți și de a acorda mai multe cartonașe galbene și roșii decât cei mai înalți, dar această măsură era valabilă doar în ligile inferioare. Odată ajunși în Premier League, raportul s-a inversat.
Acest studiu mi-a amintit și de evoluția mea în arbitraj. Dacă în ligile inferioare îmi făcusem un nume de arbitru cu care „nu te joci”, strict, care aplică regulamentele în litera lor, imediat ajuns în Liga 1 maniera s-a schimbat și am devenit un arbitru care aplica legile în spiritul lor.
Și chiar unul care folosește discuțiile cu jucătorii, prevenția și, de ce nu, zâmbetul atunci când este posibil, ca „arme” în lupta dusă pentru respectarea legilor jocului.
În ceea ce privește deciziile tehnice, nu s-a observat nici o diferență majoră între cavalerii fluierului bazat pe înălțime. Astfel că numărul de lovituri de la 11 metri și de faulturi nu era influențat de înălțime.
Din punct de vedere psihologic în momentele cu miza mare, cum ar fi Liga 1, „fluierașii” mai înalți pot avea tendința de a fi motivați de a-și menține poziția de dominație, aspect care duce la acordarea mai multor cartonase galbene și roșii.
Tendință care nu s-a remarcat la cei mai scunzi, care, compensau lipsa de înălțime, doar în ligile inferioare, prin pedepse mai drastice.
Cu exemple de la Marc Batta și Peter Mikkelsen pe de o parte, la Kim Milton Nielsen sau „uriașul” Rene Temmink (2.03 m), la polul opus, arbitrajul european a avut de-a lungul istoriei exemple de înălțimi diferite, personalități diferite și maniere diferite de abordare a locului de fotbal.
Fie că prestațiile au fost sau sunt influențate sau nu, numărul de cartonase, faulturi sau penalty-uri acordate, un element comun al tuturor cu siguranță nu depinde deloc de înălțime: dragostea pentru fotbal.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER