ANALIZĂ MARIUS AVRAM ETAPA 30 | Careul de greșeli al ecusonului FIFA, Andrei Chivulete! Patru situații legate de penalty la UTA-Mioveni, toate eronate + penalty neacordat pentru FCSB
De fiecare dată, după cele mai importante meciuri ale etapei, în cazul de față a 30-a, voi explica fazele discutabile pentru ca iubitorii fotbalului să înțeleagă mai bine ce se întâmplă pe gazon și cum judecă arbitrii români cele mai importante faze.
Nu vreau să fiu apostolul dreptății, nu trebuie să-mi dați dreptate. Dacă v-am pus pe gânduri, înseamnă că mi-am atins scopul. Acela de a vă pune în locul arbitrilor și de a judeca rapid. Știu că nu e ușor.
Campionatul regulat s-a încheiat odată cu etapa aceasta, iar lupta pentru ocuparea unui loc în play-off s-a dus până în ultima clipă.
ANALIZĂ MARIUS AVRAM ETAPA 30 | Careul de greșeli al ecusonului FIFA, Andrei Chivulete! Patru situații legate de penalty la UTA-Mioveni, toate eronate
În etapa cu numărul 30 am avut unele situații interesante din punct de vedere al arbitrajului.
Astfel în meciul UTA Arad- CS Mioveni, meci condus la centru de Andrei Chivulete, am avut o situație destul de rar întâlnită pe terenurile ligii 1 și anume nu mai puțin de patru situații legate de acordarea de lovituri de la 11 metri, toate patru analizate greșit de către arbitru.
Totul a început cu faza din minutul 20 când în urma unui atac al echipei oaspete, atacantul Samoah a fost faultat de către fundașul arădean Shlyakov la limita suprafeței de pedeapsă.
Arbitrul a acordat lovitură de la 11 metri și cartonaș galben jucătorului de la UTA.
Faza este interesantă atât ca sancțiune tehnică cât și disciplinară. Reluările ne arata că faultul a avut loc, sau cel puțin a început, în afara suprafeței de pedeapsă. Legile jocului menționează că singura abatere care atunci când începe în afara suprafeței de pedeapsă și se termină în interior, se sancționează cu penalty, este ținerea.
În rest locul inițial de contact este cel care ne dă și locul abaterii. În acest caz decizia tehnică este greșită deoarece trebuia lovitură liberă de la marginea suprafeței de pedeapsă. Din punct de vedere disciplinar având în vedere că este vorba de o împingere, deci o situație care nu are legătură cu lupta pentru minge, se impunea cartonașul roșu pentru oprirea unei situații clare de înscriere a unui gol indiferent dacă faultul se produce înăuntru sau în afara careului.
Decizia corectă în această fază ar fi fost lovitură liberă directă și cartonaș roșu.
Arbitrul Chivulete a făcut un semn de mulțumire către al patrulea oficial
La fazele la limita suprafeței de pedeaspa, foarte aproape de linie, se recomandă ca arbitrul să se consulte cu arbitrul asistent de pe acea parte care este singurul poziționat astfel încât să poată depista cu exactitate locul abaterii.
În minutul 39 avem a doua fază importantă din acest meci. În urma unei lovituri de la colțul terenului a celor de la Arad, jucătorul arădean Marko Vukcevic șutează într-un adversar aflat în interiorul suprafeței de pedeapsă. Arbitrul lasă jocul să continue, chiar face semn că nu a fost nici o abatere iar apoi revine surprinzător după câteva secunde și acordă lovitură de la 11 metri.
După acordarea penalty-ului arbitrul Chivulete face semn de mulțumire către al patrulea oficial, semn că acesta i-a comunicat că a avut loc o abatere. Apărătorul celor de la Mioveni în momentul șutului își trage mâna, se întoarce cu spatele, nu își mărește suprafața corpului în mod evident și face tot posibilul să evite un henț.
Mingea îi lovește mâna dar poziția brațului era aproape de corp. Decizia corectă ar fi fost că arbitrul să lase jocul să continue.
M-a surprins modul în care a fost luată această decizie. Prin faptul că arbitrul inițial lasă jocul să continue și chiar face semn că a controlat faza pentru ca apoi să revină la mesajul primit de la margine arată o nesiguranță în decizii și a dus la proteste și confuzie în rândul jucătorilor.
Un arbitru FIFA trebuie să își asume deciziile când controlează faza și să aiba curajul să ia aceste decizii chiar și nepopulare, împotrivă echipei gazdă.
Decizie luată exact invers în minutul 42 la UTA – MIoveni
O altă situație interesantă s-a petrecut în minutul 42. Portarul celor de la UTA prinde în mâini o minge centrată de cei de la Mioveni apoi se pregătește să își puna echipa în atac. Prin fața lui aleargă un atacant de la Mioveni, fără a exista un contact provocat de atacant, evident cu scopul de a încetini contra-atacul.
Putem observa pe reluare cum portarul Florin Iacob având mingea în mână îl lovește intenționat pe Ionut Balaur cu piciorul și apoi se arunca la pământ cerând fault în favoarea lui. Arbitrul se păcălește și acordă lovitură liberă și cartonaș galben atacantului din Mioveni. Decizia corectă ar fi fost lovitură de la 11 metri și cartonaș galben portarului, deci exact invers.
Ultima fază din acest meci s-a petrecut chiar în debutul reprizei secunde. Și aici decizia luata de arbitru este ciudată, el dictând fault în atac deși reluările ne arată un fault al fundașului de la Mioveni în propria suprafață de pedeapsă. Este adevărat că fundașul pare că atinge mingea cu vârful ghetei dar în același timp își lovește adversarul peste picior.
Andrei Chivulete, discuție rapidă cu șefii CCA! Există nesiguranță
Întrebarea este care sunt elementele pentru care s-a dictat fault în atac…? Recunosc că nu am înțeles și nu am găsit nimic în favoarea acestui deznodământ. Decizia corectă ar fi fost lovitură de la 11 metri în favoarea celor de la UTA fară nici o sancțiune disciplinară.
Un meci în care am avut decizii luate greșit, cu întârziere, la intervenția unor colegi deși fazele erau sub control și unele dictate invers față de ce s-a petrecut cu adevărat pe terenul de joc. Cred că cei din CCA ar trebui să poarte o discuție cu Andrei Chivulete deoarece în prestațiile sale se simte o oarecare nesiguranță și o presiune, lucruri care par să afecteze prestațiile din teren.
Este posibil că toată atenția acordată de mass-media și ecusonul FIFA, care vine cu unele responsabilități și așteptări, să îl afecteze pe arbitru iar o discuție lămuritoare ar fi benefică pentru meciurile viitoare.
Ce s-a întâmplat la FCSB – FC Voluntari (1-0)?
Un meci foarte interesant și cu final dramatic a avut loc intre FCSB și FC Voluntari, meci marcat de golul spectaculos înscris în ultima secundă de către Octavian Popescu cu un șut de la 30 metri. Finalul de meci a avut și o situație atipică de arbitraj. Astfel la o centrare în careul celor de la Voluntari, Mamut, atacantul celor de la FCSB, lovește mingea cu capul apoi este lovit în față cu brațul de către un fundaș.
Fundașul nu se uită la atacant urmărind mingea cu privirea și nu are nici o intenție de a-și faulta adversarul. Cu toate acestea mișcarea brațului este către fața lui Mamut și o lovitură are loc. Legile jocului nu sancționează intenția în cazul unei loviri ci lovirea sau faultul în sine.
Arbitrul Cojocaru a lăsat jocul să continue dar în această situație decizia corectă ar fi fost lovitură de la 11 metri în favoarea celor de la FCSB.
Care au fost erorile de la CFR Cluj – Dinamo București (4-1)?
Meciul CFR Cluj – Dinamo București a avut o fază care a creat o ușoară confuzie în rândul iubitorilor fotbalului. Astfel în minutul 45+1 Steliano Filip sare la cap alături de un adversar pe care îl lovește cu cotul în față.
Arbitrul bine plasat îi acorda cartonaș galben, apoi se uita la jucatorul de la CFR, cheamă medical pe teren și îi arată cartonașul roșu jucătorului dinamovist. Inclusiv unii comentatori ai jocului au înțeles că arbitrul s-a răzgândit acordând roșu în loc de galben dar este important de menționat că jucătorul de la Dinamo avea deja un cartonaș galben primit în minutul 41 pentru proteste și astfel este normal că galbenul primit în urma loviturii cu cotul să fie urmat de cartonașul roșu.
Un jucător care a fost avertizat trebuie să știe că este riscant să facă genul acesta de atac direct cu cotul în fața adversarului și să se abțină pentru a nu fi eliminat. Decizia arbitrului Iulian Calin este cea corectă: lovitură liberă directă și cartonaș galben urmat de roșu.