Anamaria Prodan, dezvăluiri despre plecarea lui Reghe de la arabi și despre o revenire la FCSB: „Suntem în tratative!”
Laurențiu Reghecampf (45 de ani) s-a despărțit de Al Wasl, așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, iar tehnicianul ar putea reveni la FCSB chiar de săptămâna viitoare, susține Anamaria Prodan.
Reghecampf a demisionat de la gruparea arabă și se află în pole position să ajungă la FCSB, mai ales că foștii săi colaboratori, Toni Petrea și Thomas Neubert, fac parte din conducerea tehnică a echipei lui Gigi Becali.
Anamaria Prodan, despre plecarea lui Reghe
Soția antrenorului, Anamaria Prodan Reghecampf, a vorbit despre plecarea lui Reghe de la arabi: „Conducerea lui Al Wasl a fost de acord cu cerința lui, astfel că despărțirea s-a produs fără probleme. Da, suntem în tratative acum! Laurențiu le-a cerut celor de la club să-l lase să plece, pentru că își dorea o nouă provocare”, a spus Anamaria Prodan Reghecampf, citată de Digisport.ro.
În schimb, Gigi Becali nu a dorit să intre în detalii atunci când a comentat pentru ProSport vestea că Laurențiu Reghecamp a rămas liber de contract: „Și ce vreti să fac eu? Voi nu știți că am antrenor la echipă? Nu știu ce a făcut Reghe. V-am spus că nu vreau să mai vorbesc”, a declarat patronul FCSB.
Laurențiu Recghecampf a plecat de la formația din Emiratele Arabe Unite, în special datorită faptului că acționarii clubului nu au mai investit la echipă, deși românul a cerut întăriri în nenumărate rânduri. Reghecampf a condus-o pe Al Wasl în 62 de meciuri, înregistrând 25 de victorii, 11 remize și 26 de înfrângeri. De-a lungul carierei, Reghecampf a mai antrenat la Gloria, U Craiova, FC Snagov, Chiajna, FCSB (în două mandate), Al Hilal, Litex și Al Wahda. Laurențiu Reghecampf se afla pe banca tehnică a celor de la Al Wasl din decembrie 2018.