Anamaria Prodan a vorbit pentru prima dată cu cărțile pe față despre rușinea suferită de Hermannstadt cu FCSB. Echipa unde soția lui Laurențiu Reghecamapf este acționar a pierdut cu 5-0 în fața echipei lui Gigi Becali, iar multă lume a pus sub semnul întrebării corectitudinea jocului.
Anamaria Prodan este acționar la FC Hermannstadt, dar și reprezentanta mai multor jucători de la FCSB. Suficiente motive pentru mulți oameni din fotbal să pună sub semnul întrebării meciul dintre FCSB și Hermannstadt.
Sibienii au întrerupt prin rușinea suferită cu FCSB o serie de patru meciuri consecutive fără eșec și cu doar 4 goluri primite.
Anamaria Prodan îl arată cu degetul pe Ruben Albes. Spune că antrenorul a ales tactica greșită:
„El a încercat să fie spectaculos şi fotbalul ne-a pedepsit, să spun aşa. Împotriva FCSB-ului, spre exemplu, i-am spus că va avea să întâlnească cei mai buni jucători din România.
Am relaţii de prietenie cu FCSB, într-adevăr, dar asta e realitatea. Nu ştiu dacă vreo echipă, poate doar CFR şi Craiova, se mai poate bate cu FCSB.
Când vine vorba de viteză, tehnică, nu le poţi face faţă lui Moruţan, Man sau Tănase. Toţi antrenorii tineri trebuie să se gândească înaintea fiecărui meci”, a declarat Anamaria Prodan pentru Pro X.
Ionuț Vînă a fost titularizat de Toni Petrea în meciul jucat de FCSB cu Hermannstadt, iar mijlocașul grupării roș-albastre s-a declarat încântat de evoluția echipei sale.
„A fost un meci excelent, ce ne-am propus ne-a ieșit. Am vrut să rezolvăm meciul din prima repriză și așa a și fost. Suntem cu siguranță în creștere pentru că a fost această pauză foarte benefică, datorită meciurilor naționalei.
Ne-am antrenat bine și cred că suntem într-o formă ascendentă. Ne-a dat înapoi pandemia, am avut cazurile acelea, dar cred că am trecut cu bine peste, iar acum staff-ul și motivarea noastră o sa ne ducă pe locul 1.
Nu mă gândeam la un asemenea scor, dar mă bucur că ne-a ieșit totul în seara asta. Am avut multe ocazii, puteam să mai înscriem. La pauză am vrut să nu primim gol pentru că era important și să mai înscriem dacă se poate și am făcut asta.
Am simțit că suntem peste ei, că îi dominam, și vrem să facem acest lucru în fiecare meci.
Ne gândim la titlu și la Cupa României, suntem aproape de primul loc și sperăm să o ținem tot așa. Profităm de fiecare pas greșit al contracandidatelor și, dacă vom juca la fel ca în seara asta de fiecare dată, vom reuși să ne îndeplinim obiectivele” , a declarat Ionuț Vîna la finalul partidei
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER