Andrea Compagno, atacantul celor de la FCSB, a intrat pe lista neagră a lui Gigi Becali și e ca și plecat de la gruparea roș-albastră.
Anamaria Prodan a fost cât pe ce să-i găsească echipă vârfului de la vicecampioana României.
Andrea Compagno a intrat în dizgrația patronului Gigi Becali și are zilele numărate la FCSB. Anamaria Prodan, cunoscuta impresară, l-a asaltat cu oferte pe italian, însă a mărturisit că acesta i-a refuzat din start toate propunerile.
„Ce te face să crezi că nu i-am propus foarte multe oferte până acum (n.r. lui Andrea Compagno)? Au fost foarte multe oferte! Deocamdată le-a respins pe toate. Aşteptăm.
(n.r. Este FCSB favorită la titlul?) Este primul an, după atât de mulţi ani, în care putem spune: «Doamne, poate câştigă şi Steaua (n.r. FCSB) campionatul!»”, a declarat Anamaria Prodan.
Adrian Mititelu, patronul celor de la FC U Craiova, i-a reproșat lui Gigi Becali că el ar fi cel care l-a distrus pe Andrea Compagno, fostul său atacant din Bănie.
„Domnul Becali și-a bătut joc de propriii jucători, în sensul că el i-a stabilit prețul ăsta derizoriu. Normal, cine se mai omoară să îl ia pe Andrea Compagno? Lui Andrea la vară îi expiră contractul, el are doi plus doi la Steaua (n.r. FCSB).
Și probabil că impresarul lui așteaptă să îl ducă la vară liber, să ia și el vreun milion la semnătură, dacă domnul Becali l-a decredibilizat în halul ăsta. Și-a distrus propriul jucător cu declarațiile. Cum să mai iei o sumă importantă când tu spui că vrei să scapi de el?”, spunea Adrian Mititelu, la ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER