După sosirea la Hermannstadt, Anamaria Prodan a devenit vedetă și în presa din Spania. Chiar jurnaliștii de la AS au vorbit despre fostul model playboy, în contextul în care pe banca sibienilor a venit tehnicianul Ruben Albes.
Cei de la AS subliniază că Albes va fi cel mai tânăr antrenor din Liga 1, la 35 de ani.
”După o scurtă perioadă petrecută la Murcia, unde a putut să antreneze doar în șapte partide în 2019, galicianul va conduce proiectul Anamariei Prodan, agentă și fost model Playboy, care a preluat clubul de câteva zile și care își dorește calificarea în cupele europene”, scriu jurnaliștii spanioli.
El español Rubén Albes dirigirá al Hermannstadt rumano, club propiedad de la agente de futbolistas y exmodelo Playboy Anamaria Prodan https://t.co/kTDDEQfTQX — Migrantes del Balón (@migrantesbalon) June 14, 2020
El español Rubén Albes dirigirá al Hermannstadt rumano, club propiedad de la agente de futbolistas y exmodelo Playboy Anamaria Prodan https://t.co/kTDDEQfTQX
— Migrantes del Balón (@migrantesbalon) June 14, 2020
Conform CV-ului său, Albes vorbește fluent spaniolă, engleză, franceză și portugheză.
Spaniolii au aflat că primul obiectiv al lui Albes este evita retrogradării. Conform AS, tehnicianul recomandat de celebrul Rivaldo, va fi ajutat de secundul Ivan Cabezudo, dar și de preparatorul fizic Toni Madrigal, ultimul devenind celebru după hat-trick-ul reușit în fața Barcelonei în Cupa Spaniei, pe vremea când juca la modesta Novelda.
În acel meci, pentru Barcelona au jucat nume mari, precum Riquelme, Xavi, Reiziger sau Frank de Boer, iar pe bancă era olandezul Louis van Gaal.
„Antrenorul a fost ales de Comitetul Director, eu îl reprezint și mi-am dat acordul. Îl recomandă mentalitatea și profesionalismul. E antrenor de la 23 de ani și eu mereu am mers pe mâna tehnicienilor de acest gen, tineri și cu personalitate. Că a fost vorba de Laurențiu Reghecampf, de Cosmin Contra, de Adrian Mutu, de Florin Bratu sau de Dan Alexa… Sunt convinsă că am făcut o nouă alegere potrivită”, a declarat Anamaria Prodan pentru ProSport.
ProSport a anunțat, în exclusivitate, faptul că Anamaria Prodan e nemulțumită de Vasile Miriuță și că-l va demite în cursul acestei zile, lucru confirmat ulterior de site-ul oficial al sibienilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER