Dinamo s-a întărit în apărare după sosirea lui Andre Pinto, iar fundașul a avut deja un mesaj special pentru fanii care tremură iar serios pentru evitarea retrogradării.
Suporterii speră ca Pinto să rezolve problemele din apărare și portughezul a mărturisit că este gata să o ajute pe Dinamo în această perioadă grea, fiind încântat de transferul în „Ștefan cel Mare”.
Liber de contract după despărțirea de Farense, echipă retrogradată în liga a doua portugheză, Andre Pinto a devenit oficial jucătorul lui Dinamo. Fundașul portughez este cel de-al nouălea jucător legitimat la Dinamo în această toamnă, după Plamen Iliev, Constantin Nica, Răzvan Popa, Cătălin Itu, Cosmin Matei, Gabriel Torje, Mirko Ivanovski și Cătălin Țîră.
Andre Pinto va purtea tricoul cu numărul 4 la Dinamo, iar clubul din „Ștefan cel Mare” i-a făcut o prezentare specială: apărătorul a fost surprins ieșind de la vestiare spre teren, în echipamentul în care va juca în România.
„Sunt un alt jucător venit să ajute Dinamo în această perioadă dificilă. Mă bucur foarte mult și sunt recunoscător pentru că pot face parte dintr-un asemenea club istoric! Forza Dinamo”, a fost mesajul fotbalistului care a jucat și pentru Sporting.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER