Andrei Artean (29 de ani) a fost jucător de bază în angrenajul lui Gică Hagi în stagiunea 2022-2023. Mijlocașul, deseori folosit și în centrul apărării, a reprezentat un punct fix în sistemul „Regelui” cu care s-a încununat campion al Superligii, după o cursă infernală cu FCSB în play-off. Drept recompensă, la final de sezon, pe lângă primul titlu din carieră, hunedoreanul a fost selectat de cei de la EA Sports în „Echipa sezonului – Restul Lumii” în celebrul joc FIFA 2023. Astfel, românul este în aceeași categorie de jucători cu Lionel Messi sau Cristiano Ronaldo, la rândul lor, aleși în cel mai bun „prim 11” al sezonului în Franța, respectiv Arabia Saudită.
Andrei Artean este legitimat în Constanța din 2018, mai întâi la Viitorul, mai apoi la Farul, după fuziunea dintre cele două.
În cei aproape cinci ani la malul mării, fotbalistul crescut la FC Hunedoara și Politehnica Timișoara a bifat peste 150 de jocuri în prima ligă devenind, în timp, unul din punctele fixe ale lui Hagi.
În acest sezon, fotbalistul a bifat 42 de meciuri în toate competițiile, Superliga și Cupa României, fiind integralist în aproape toate mecurile din play-off. Acesta a jucat „doar” 45 de minute în ultima etapă, cu CFR Cluj, când a fost schimbat la pauză. În rest, pe tot parcursul celei mai importante faze a competiției, a jucat, meci de meci, 90 de minute.
Cum prestațiile au fost solide, EA Sports, producătorul celebrului joc FIFA, l-a inclus pe Artean în cea mai bună echipă a sezonului din restul lumii.
Pentru a înțelege mai bine, EA Sports a creat, pe baza voturilor, echipa sezonului în principalele campionate ale Europei, cele din top 5, dar și în competiții precum Major League Soccer, Superliga Turciei, Liga Portugaliei sau Arabia Saudită.
Pentru formațiile din campionatele considerate mai mici, a fost creată „Echipa Sezonului – Restul Lumii”. Colegi în această echipă îi mai sunt Amahl Pellegrino (32 de ani) , de la Bodo/Glimt, dorit de CFR Cluj anul trecut, dar și Davidson (32 de ani), câștigător al campionatului și supercupei în China, alături de Nicolae Stanciu.
Artean este, în acest sezon, în aceeași categorie cu Lionel Messi și Cristiano Ronaldo. Cei doi, în campionatele din Ligue 1, respectiv Arabia, au fost aleși în această echipă-tip.
Farul continuă campania de achiziții pentru stagiunea viitoare. Pe lângă politica jucătorilor străini, dezvăluită, în exclusivitate de ProSport, „Regele” analizează și piața internă.
Astfel, pe lângă revenirile lui Rivaldinho și Carnat la malul mării, și Romario Benzar este aproape să semneze cu Farul. Fundașul dreapta a crescut la academia lui Gică Hagi și a cucerit, în 2017, titlul cu Viitorul Constanța. Ba mai mult, a pornit sezonul la „marinari”, dar a plecat, ulterior, la UTA.
La Arad, însă, Mircea Rednic a decis să renunțe la serviciile sale la finalul stagiunii, chiar dacă „Bătrâna doamnă” avea opțiunea de a-i prelungi înțelegerea cu încă un sezon.
Pe parcursul carierei, pe lângă formațiile deja menționate, Benzar a mai jucat la FCSB, Perugia și Lecce.
Totodată, în perioada 2016-2019, bănățeanul a bifat 19 meciuri pentru echipa națională de seniori a României.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER