CFR Cluj a pierdut trei puncte și cu UTA, iar Andrei Burcă a tras un semnal de alarmă înaintea returului cu AS Roma, din grupele Europa League.
Campioana României a cedat iar în Liga 1, de această dată după golul lui Ioan Hora, iar Andrei Burcă nu și-a menajat colegii, la finalul partidei din Gruia.
CFR Cluj are 21 de puncte și se află la 4 puncte de liderul CS Universitatea Craiova, care s-a împiedicat la Botoșani (0-0). După ce a câștigat în Gruia, UTA a urcat pe locul 5 și se gândește chiar la play-off, deși abia a promovat în Liga 1.
„N-am băgat mingea în poartă! Nu se poate așa ceva, trebuie să tragem un semnal de alarmă. Anul trecut am făcut doar un egal în campionatul regulat, pe teren propriu. În rest, am avut 12 victorii. La golul lor, s-au invitat unii pe alții, iar cei de la UTA au profitat de această ocazie pe care au avut-o, așa cum facem și noi în Europa”, a spus Andrei Burcă, revenit în echipa lui Dan Petrescu, după ce a fost și el infectat cu COVID-19.
AS Roma a dat de pământ și cu Parma, s-a impus cu 3-0 și este în formă maximă în Serie A, iar Andrei Burcă așteaptă ca jucătorii lui Dan Petrescu „să-și dea viața” în fața italienilor. În tur, măcinată de problemele de lot, CFR a pierdut clar pe Olimpico, scor 0-5.
„Și anul trecut am făcut meciuri bune în Europa. Am văzut că au câștigat cu 3-0, AS Roma pare o echipă foarte bună. Trebuie să ne dăm viața în Europa League, dar și în Liga 1, pentru că în ritmul acesta pierdem tot”, a fost avertismentul fundașului.
Duelul CFR Cluj – AS Roma este LIVE TEXT pe prosport.ro, joi, de la ora 22:00!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER