Valeriu Iftime a anunțat că Andrei Chindriș e tot mai aproape de FCSB și că a dat ordine ca negocierile cu Gigi Becali pentru fundașul central să fie reluate.
Chiar dacă i-a transmis lui Florin Vulturar, impresarul lui Andrei Chindriș, să reia negocierile cu Gigi Becali, Valeriu Iftime va lua o decizie în ceea ce privește viitorul internaționalului român U21 după ce antrenamentele vor fi reluate.
„Am vorbit cu Florin (n.r. – Vulturar), impresarul care s-a ocupat de negocierile cu FCSB pentru Andrei Chindriș, să reia acum discuțiile cu Gigi Becali pentru transfer.
Din punctul meu de vedere există deschidere totală. Am discutat de asemenea și cu jucătorul, care e acasă și așteaptă reluarea antrenamentelor. Am vorbit acum câteva ore și mi-a spus și punctul lui de vedere.
Andrei, care e un băiat cu capul pe umeri, m-a întrebat dacă vreau neapărat să plece sau să mai așteptăm până la vară. I-am spus că eu nu oblig pe nimeni să plece, mai ales că el se simte foarte bine la Botoșani. A rămas că după 15 mai probabil o să-mi spună exact ce alege, iar dacă va fi cazul va discuta și el cu Gigi Becali. Deci, momentan, cheia transferului lui Andrei Chindriș este doar la Andrei Chindriș”, a declarat Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoșani, conform Fanatik.
Mai mult, Valeriu Iftime a dezvăluit că este căutat de mai mulți impresari care îi transmit că îi pot aduce oferte de un milion de euro pentru Andrei Chindriș.
„Nici nu știu ce să mai cred, pentru că pe unii nici nu-i cunosc. Nu-mi dau seama cât sunt serioși pentru că vin non-stop cu promisiuni. Au fost doi care au spus că-mi vor aduce în această vară ofertă de minim un milion de euro din Spania sau Germania pentru Andrei.
Ba au mers și mai departe și erau gata să-mi achite acum 100.000 de euro avans ca să nu-l dau pe Chindriș în altă parte, la FCSB sau oriunde, până reușesc ei să aducă milionul! Bineînțeles că le-am refuzat avansul, dar piața e deschisă, și aștept să văd și decizia băiatului”, a mai spus Iftime.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER