Andrei Chindriș vine la UTA după ce nu a impresionat în Portugalia. Ilie Poenaru vrea și un jucător de la Rapid

„Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc se reunește azi, iar Ilie Poenaru va avea sub comandă trei jucători noi, în afara celor deja prezentați de clubul UTA, adică internaționalul român Claudiu Keseru și cu fundașul albanez Erion Hoxhallari.

Este vorba despre juniorii Gaz Metanului, Cristian Maxim (19 ani, fundaș lateral) și Raul Șteau (21 de ani, mijlocaș central sau de bandă), dar mai ales despre Andrei Chindriș.

Fundașul central de 23 de ani s-a despărțit de portughezii de la Santa Clara și a acceptat oferta arădenilor.

Andrei Chindriș semnează cu UTA

Internațional de tineret pe vremea când evolua cu succes la FC Botoșani, Chindriș completează linia de fund a UTA-ei, de unde au plecat Dima și Medjimorec și venise doar Hoxhallari. Valeriu Iftime l-a vândut pe tânărul apărător în Portugalia pentru 200 de mii de euro în vara anului trecut.

Totodată, echipa arădeană negociază cu Rapidul pentru revenirea lui Albert Stahl (23 de ani) acasă. În primă fază ar fi vorba despre un împrumut pe un an de zile, cu opțiune de cumpărare pentru UTA, care de altfel l-a crescut pe Stahl și l-a vândut la Astra Giurgiu în
2019 cu 80 de mii de euro.

De Rapid s-a despărțit oficial astăzi și Cătălin Hlistei, dar mijlocașul arădean de 27 de ani nu intră în planurile lui Ilie Poenaru și probabil va ajunge la o altă formație de Liga 1, sau, mai degrabă, în eșalonul secund.

Revoluția făcută de Ilie Poenaru la UTA

De astăzi, demarează oficial mandatul lui Ilie Poenaru la UTA. Noul tehnician al UTA-ei și staff-ul său tehnic, format din: Marin Dună (antrenor secund), Alexandru Petcu și Vlad Nicoară (preparatori fizici), Gabriel Vasiliu (antrenor cu portarii) și Gabriel Glăvan (analist video) vor conduce prima ședință de pregătire a verii cu începere de la ora 17.

Poenaru a făcut o mică revoluție în lot, în sensul că a renunțat la nu mai puțin de 9 jucători.

Marea lor parte din motive de ordin tehnico-tactic, dar în cazul unora a cotat și raportul calitate preț. Fundașii Dima, Baravykas, Medjimorec și Shlyakov, mijlocașul Vorobjovas (care are șanse mari să ajungă la Chindia) și atacanții  Cardoso, Laukzemis, Ongaro și Dangubic nu mai fac parte din planurile arădenilor, care – însă – nu stau foarte bine la capitolul achiziții.

Publicat: 13 06. 2022, 13:48