Andrei Cordea, dezvăluiri pasa proastă prin care a trecut. „Fotbalul nu este foarte ușor!” Ce spune despre lupta la titlu

Marcel Holzmann (S), de la Academica Clinceni, lupta pentru balon cu Andrei Cordea (D), de la FCSB, in meciul de fotbal din etapa a XXV-a a Ligii 1, disputat pe stadionul Marin Anastasovici din Giurgiu, miercuri, 9 februarie 2022. GEORGE FILIP / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 3 poze

Andrei Cordea a făcut dezvăluiri despre pasa proastă prin care a trecut în ultimele etape.

Fotbalistul transferat de Gigi Becali de la Academica Clinceni a marcat în această seară și speră să spargă gheața cu acest gol.

Andrei Cordea a vorbit despre duelul câștigat de FCSB cu Academica Clinceni, scor 3-0, iar acesta este deja cu gândul la partida cu Chindia Târgoviște.

Andrei Cordea, dezvăluiri pasa proastă prin care a trecut

Andrei Cordea a vorbit și despre lupta pentru titlu și a transmis că nu o exclude pe Universitatea Craiova.

„Cred că am dominat meciul cap-coadă. Trebuia să câștigăm pentru că CFR a remizat. Aveam nevoie de această victorie. A fost 3-0 și ducem punctele la București. Nu a fost un meci special. Mă bucur că am înscris pentru că în 7 etape nu am reușit să o fac. Sper să fac același lucru și cu Chindia și să luăm cele 3 puncte. Fotbalul nu este foarte ușor, sunt perioade și perioade. Sper cu acest gol să îmi revin și să o țin tot așa.

Se va juca, așa am zis și când erau 10-11 puncte. Se va juca până în ultimele etape. Sper să ne apropiem pentru că practicăm un fotbal frumos. Au trei etape de când fac egal, iar noi trebuie să câștigăm cu Chindia ca să ne apropiem și mai mult.

Eu am spus că pe Craiova nu o să îi neglijez. Cred că este o candidată la titlu”, a spus Andrei Cordea la finalul meciului Academica Clinceni – FCSB, scor 0-3.

 

 

Publicat: 09 02. 2022, 22:36