Andrei Ivan dezvăluie atuurile Universităţii Craiova în derby-ul cu CFR. De ce nu mai celebrează golurile cu o tumbă şi care sunt antrenorii şi coechipierul cu care s-a înţeles cel mai bine
În derby-ul etapei a doua a play-off-ului, Universitatea Craiova întâlneşte CFR Cluj, astăzi, de la ora 21.00, pe stadionul „Ion Oblemenco”. Căpitanul gazdelor, Andrei Ivan (26 de ani), spune că atuurile Universităţii Craiova sunt publicul şi încrederea conferită de succesul recent contra campioane, scor 2-0, în sezonul regulat. Andrei Ivan spune că orice echipă care vine pe „Ion Oblemenco” se teme, presiunea publicului fiind intimidantă pentru adversarii Universităţii Craiova. De asemenea, Ivan consideră că echipa din Bănie s-a maturizat ca grup şi abordează cu mai multă răbdare meciurile.
Andrei Ivan: „Cred că orice echipă care vine pe Oblemenco se teme”
„Toate meciurile din playoff sunt grele, dar cu atât mai mult cele cu CFR. E o echipă care se închide foarte bine şi, deşi în ultima vreme şi‑au mai schimbat şi ei stilul în unul mai ofensiv, cred că la Craiova tot atenţi pe apărare vor fi. Avem şi acest avantaj al ultimului meci care e încă proaspăt în amintire şi pe care l‑am câştigat destul de clar, şi atunci am ştiut ce avem de făcut şi ştim şi acum, suntem foarte încrezători. Cred că orice echipă care vine pe Oblemenco se teme şi e normal să fie aşa. Suntem o echipă foarte bună, mai ales acasă, iar stadionul nostru este unul care cred că îi intimidează pe adversari, mai ales când e multă lume pe el. Suntem o echipă bună în primul rând, cred că ne‑am maturizat mult în ultima vreme ca grup şi asta se vede mai ales pe stadionul propriu, unde abordăm cu mai multă încredere şi mai multă răbdare meciurile. Ştim ce avem de făcut şi, evident, e mereu un mare plus că suporterii ne împing de obicei de la spate„, a declarat Andrei Ivan pentru revista oficială a Universităţii Craiova.
Andrei Ivan s-a înţeles cel mai bine cu Reghecampf şi Neagoe
Andrei Ivan spune că antrenorii care l-au ajutat cel mai mult şi pe care i-a simţit mai aproape în cariera sa au fost Laurenţiu Reghecampf şi Eugen Neagoe. Dintre colegii pe care i-a avut la Universitatea Craiova şi la echipa naţională, atacantul de 26 de ani s-a înţeles cel mai bine cu Alexandru Cicâldău, jucător împrumutat de Galatasaray Istanbul la Ittihad Kalba.
Andrei Ivan spune că postura de căpitan de echipă, care i-a fost atribuită după accidentarea lui Nicuşor Bancu, îl face mai responsabil şi îl ajută şi în evoluţiile sale. Ivan spune că a renunţat să mai celebreze golurile cu acea tumbă, din cauza pericolului pe care îl presupune, riscul de a se accidenta fiind destul de mare.
„Mă simt foarte bine de la venirea lui Mister. Mi‑a dat multă încredere în mine şi m‑a făcut să mă simt mai încrezător şi mai determinat pe teren. Familia mea mă ajută şi ea mult. Am lucrat cu mulţi antrenori şi aş zice că m‑am înţeles foarte bine cu toţi. Mi‑e greu să aleg preferaţii mei, dar aş zice că Laurenţiu Reghecampf şi Eugen Neagoe. Pe amândoi i‑am simţit foarte apropiaţi şi e o plăcere să lucrezi cu ei ca jucător. Despre relaţia cu Mister v‑am zis deja că e una foarte bună şi că mare parte din jocul meu bun din această perioadă i se datorează. Simt o presiune mai mare dar şi o responsabilitate mai mare când port banderola echipei pe care o iubesc de mic copil şi la care am crescut. Mă bucur că nu o port degeaba, ca să zic aşa, pentru că cred că de când am preluat‑o mă descurc foarte bine. Coechipierul alături de care m-am simţit cel mai bine a fost Alexandru Cicâldău, fără îndoială. Am fost foarte apropiaţi cât timp am jucat împreună la Universitatea şi şi acum ne simţim foarte bine când ne mai întâlnim la lot. A zis şi el într‑un interviu recent că sunt cel mai bun prieten al lui de la reunirea lotului şi m‑am bucurat. Mă hotărâsem de mult să nu mai fac tumba aceea, pentru că, deşi spectaculoasă, pericolul de accidentări era mare. Mi s‑a părut mai important să evit asta, ca să mă asigur că voi marca astfel cât mai mult pe parcursul unui sezon. Puteţi zice că şi această decizie a fost parte din maturizarea mea. Noul mod de a sărbători golurile nu are o semnificaţie anume, pur şi simplu asta mi‑a venit să fac atunci când am marcat prima oară şi aşa a rămas„, a declarat Andrei Ivan.