Andrei Miron, 25 de ani, a fost transferat în această iarnă la FCSB, dar Valeriu Iftime, patronul lui FC Botoșani, a rămas cu 30 la sută dintr-un viitor transfer al acestuia la o altă echipă. ProSport a aflat însă că momentan fundașul central al roș-albaștrilor nu și-a încheiat definitiv conturile financiare cu gruparea din Moldova.
Contactat de ProSport, patronul lui FC Botoșani, Valeriu Iftime, ne-a confirmat informația, dar ne-a asigurat că până pe data de 15 martie actualul fotbalist al roș-albaștrilor va avea în conturile personale toți banii pe care conducerea clubulului moldovenilor îi datorează.
Valeriu Iftime susține că Andrei Miron își va încasa fără nicio discuție prima pentru calificarea lui FC Botoșani în play-off. „Am discutat cu Miron înainte de plecarea sa la FCSB și am pus pe hârtie tot ce are de primit. Mi se pare că pe lângă prima de calificare el are de încasat și un salariu, dar stați liniștiți că eu sunt om de cuvânt, iar Miron va primi toți banii de la noi pentru care a muncit.
I-am spus foarte clar, că dacă rămâne să ne ajute in ultimele patru etape își va încasa fără niciun fel de comentariu prima de calificare în play-off. Dacă pleca la FCSB și nu mai accepta să ne ajute în acele patru etape, atunci nu prea mai era normal să își vadă prima de calificare. Eu am încredere că Miron se va impune la FCSB, iar de acolo poate să intre și în vederile selecționerului naționalei României, Mirel Rădoi. Nu vă luați după unul și altul că el are probleme cu greutatea. Sunt convins că o să prindă și un transfer în străinătate. Miron și Burcă sunt doi dintre cei mai buni fundași centrali din România. Mă bucur că i-am avut pe amândoi la FC Botoșani”, a spus Iftime.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER