Interviul cu Ioan Cărmăzan (75 ani), regizor, scenarist, scriitor și columbofil a pornit de la o informație pe care am vrut să o verificăm. Sursa spunea în felul următor: „conducerea lui Dinamo dorește să facă un film documentar despre club”. Firul ducea spre reputatul regizor, cel care a realizat, în 2007, impresionantul spectacol de la sărbătoarea ultimului titlu câștigat de „câini”. Dialogul a curs, în fanta dezvăluirilor, spre fotograme de viață total neașteptate, parcă rupte din scenariul unei telenovele.
Ioan Cărmăzan a developat, în rola interviului, povești cu Mircea Lucescu, Elisabeta Lipă, Adrian Năstase sau Nicolae Badea de la care artistul spune că a aflat că băiatul său a ajuns la Dinamo, plus povestea fiestei „spartanilor” de la ultima mare bucurie dinamovistă. Conform veteranului regizor, Cristi Borcea intenționa să-l aducă pe Gerard Butler, actorul care l-a interpretat pe Leonidas în pelicula „300”, în Piața Romană, acolo unde urma să defileze autocarul „câinilor”, totul dacă ar fi eliminat pe Lazio și ar fi intrat în Champions League.
ProSport: Avem o informație, cum că ați dori să realizați un film, un documentar în legătură cu clubul Dinamo, este adevărat?
Ioan Cărmăzan: Nu, nu, deocamdată nu, nu am discutat cu nimeni despre tema asta, singurul pe care l-am făcut a fost spectacolul cu spartanii, atunci când Dinamo a luat titlul în 2007. Am filmat la Buftea, pe stadion a fost o nebunie. În rest nu am vreo intenție, mă uit și eu ca toți oamenii la spectacol, dar să știți că sunt îngrijorat.
De ce anume?
Atunci când Dinamo era în prăpastie nu a apărut nimeni și băieții ăștia, Burcă, Andrei și cu Voicu au reușit să scape de coșmar și au intrat în „Divizia A”, probabil că se vor lupta în continuare, dar după povestea asta au apărut tot felul de indivizi, toți își dau cu părerea, toți vor să ajute, să vină. Greul a fost dus, atunci, în momentul în care s-a disputat barajul și Dinamo a promovat. În continuare, trebuie lăsați în pace și văd că toată lumea-i șicanează.
Când nu sunt rezultate apar discuții, când au fost, au existat și laude. Așa e la fotbal…
Sunt total de acord, dar clubul nu a ieșit din insolvență, nu poate să se desfășoare așa cum ar trebui și încearcă să facă față cu ce au. Eu am impresia că Dinamo, cu jucătorii care sunt în acest moment, joacă destul de bine. Nu au atac, încearcă să joace colectiv. Eu îl cunosc pe Ovidiu Burcă, am stat de vorbă cu el, e un băiat serios, cred că are viitor în antrenorat, însă trebuie să aibă niște jucători și, probabil, acum nu există această posibilitate să-i cumpere.
Dumneavoastră mi-ați spus că ați organizat acea sărbătoare eclatantă din 2007, de la sărbătoarea câștigării ultimului titlu și vreau să vă întreb dacă sunteți dinamovist? În natura meseriei știu că sunteți apropiat de mulți oameni importanți care au trecut prin „Ștefan cel Mare”, de la foști fotbaliști, la foști conducători…
Cu domnul Nicolae Badea am o relație foarte bună încă din tinerețe. Am făcut amândoi aceeași școală de computere, când el era nimeni, eu eram nimeni, doi tineri care făceam o școală de computere. Și, peste timp, ne-am regăsit, am făcut spectacolul din 2007. Și a fost un mare succes, a scris ziarul Marca, din păcate evenimentele ulterioare ne-au calmat. Dacă Dinamo s-ar fi calificat contra lui Lazio, eram pregătiți să ducem mașina mare în Piața Romană, să aducem actorul principal din Spartanii (n.r. filmul 300 – Gerard Butler), erau niște proiecte importante dacă echipa ar fi trecut de Lazio. Așa vorbisem cu Cristi Borcea, să urcăm jucătorii în mașină, să punem actorul printre ei și să o ducem la Romană. Dar acum mă uit la Dinamo și sunt, cumva, implicat în poveste… cu Andrei, cu Nicolescu. El nu-mi poartă numele, dar este fiul meu.
Este fiul dumneavoastră?! Este vorba de o implicare emoțională?
Sentimental, dar eu nu am cum să-l ajut, o singură dată am dat un telefon la Cornel Dinu, dar nu vreau să vorbesc despre acest subiect, vă rog mult, nu am de ce să intru în alte discuții, a spus el ceva atunci și este suficient.
Păreți, însă, deranjat de discuțiile din jurul fiului dumneavoastră!
Am văzut în ultima vreme că toți băieții, fără școală, fără nimic, care au nimerit de pe maidan la Dinamo, își dau cu părerea, insultă. Poate că Andrei poartă un stil prietenesc. Să știți că, în tinerețea lui, a fost selectat la Paris Saint-Germain, se întâmpla când era în clasa a X-a. Sora mea l-a dus la selecție, la Paris. Și a luat, iar maică-sa nu l-a lăsat, a vrut să-l facă intelectual, l-a făcut intelectual și uite că acum a ajuns tot la fotbal. A iubit fotbalul și știe fotbal, nu e în afara fenomenului.
Și dumneavoastră, ca tată, ce ați spus despre povestea asta cu PSG?
Aaa, nu, în perioada aceea era o poveste în care mama lui decidea totul, eu cu el m-am întâlnit când el era mare. Dar sora mea, care trăia la Paris, era poetă, pictoriță, avea relații cu el, știa povestea. A fost o poveste, maică-sa s-a căsătorit cu un domn care l-a înfiat și i-a dat numele Nicolescu. Dar el putea să stea la sora mea, primea bani de la PSG. Cu Andrei m-am întâlnit când avea 18 ani. Probabil la 15 – 16 ani este greu să lași copilul la Paris, chiar dacă vrea la mătușa lui care, oricum, făcea parte dintr-un soi de boemă a Parisului, nu era funcționar public.
La meciuri veniți?
Eu mai am doi băieți, ambii lucrează în televiziune, Zoran e în relații mai apropiate cu Andrei și merge, o face cu ăla mic, cu nepotul meu. Celălalt fiu s-a întors, de curând, din America, a fost cinci ani plecat și acum se acomodează cu societatea românească. A fost și el la un meci și s-a enervat, nu i-a plăcut organizarea, nu i-a plăcut nimic. El venind din America e mai pretențios. I-a spus lui Andrei că nu înțelege ce e haosul ăsta (n.r. râde), ăla trebuie să facă aia, ală aia, iar Andrei l-a rugat să se calmeze, să nu uite că e în România. Nu știu ce va fi cu Dinamo, însă eu știu că Andrei și Ovidiu Burcă au spus că, dacă Dinamo nu trecea de baraj și ar fi rămas în divizia a doua, ar fi continuat să lupte. Ei, la ora asta, trebuie să se lupte cu opinia publică, din care apar tot felul de unii, alții. În altă ordine, e bătălia din teren. Ai nevoie de un atacant care să bage mingea în poartă.
Acum vorbește suporterul, chibițul sau tatăl unuia dintre oamenii implicați în realitatea clubului?
Nu știu ce să spun, habar nu am. Să știi că i-am dat un telefon lui Mircea Lucescu... când a fost scandalul, eu nu am mai vorbit cu Mircea de foarte multă vreme, n-am făcut-o 20 de ani. Într-o vreme eram apropiați, uite, dacă îmi permiți să-ți povestesc.
Cu mare drag!
Știu că am fost cu el la Enzo Bearzot (n.r. fostul selecționer al Italiei și fost jucător la Internazionale Milano, respectiv Torino) și am cumpărat tablouri, soția lui este colecționară. Între timp a devenit și el. Și, acum, de curând am vorbit puțin și, printre altele, i-am spus de Andrei și mi-a transmis că trebuie răbdare. Andrei a terminat facultatea, are pregătire, nu e venit de nicăieri, are niște lucruri clare ca avocat, nu e venit de pe drumuri. Poate nu e pregătit din punct de vedere socio-tactic, adică s-ar putea să fie puțin impulsiv. Eu sunt foarte tolerant, dar, în același timp, e posibil ca tinerețea lui să-i dea un aer de aroganță. E un băiat corect, asta garantez.
Cunoșteați lumea fotbalului și mulți oameni din fenomen, cel puțin înainte de Revoluție, artiștii, actorii și sportivii se învârteau în aceleași medii, ce i-ați spus băiatului dumneavoastră când a intrat în fotbal?
La început, povestea cu Rapidul, când s-a despărțit, l-am întrebat și mi-a zis că e într-un proces și nu prea am vorbit. Aici, la Dinamo, este un proces de altă natură. A venit cu Ovidiu Burcă pe la mine, am vorbit cu ei, după am povestit cum am făcut spectacolul cu spartanii. M-au invitat ei la o terasă, să cunosc jucătorii și am dat mâna cu doi, trei jucători și am stat puțin cu staff-ul, am mai vorbit o dată sau de două ori. Era puțin inflamat de episodul cu Cornel Dinu și eu am făcut greșeala să-l sun pe Cornel, el a înțeles că eu vreau să pun pile, chestii de-astea. Ce… ce pile să pun, Andrei a mers singur pe drumul lui, eu am aflat povestea asta cu Dinamo după ce el a venit, nu am pus niciun fel de umăr la intrarea lui acolo, eu m-am trezit că el era deja intrat în povestea cu Dinamo.
Mi-ați spus că aveați o relație foarte apropiată cu Nicolae Badea, tranzacția prin care Red&White, firma în care este acționar fiul dumneavoastră, a preluat acțiunile de la Dinamo, s-a făcut la firma domnului Badea, cu dânsul în mijlocul discuțiilor…
Într-o perioadă, eu trebuia să fac un film pentru domnul Badea, despre Cantemir. Eram în perioada aia, vorbeam de Cantemir, am încercat să facem și, după ce a fost acest moment de care spui tu, Nicolae Badea m-a sunat și m-a întrebat dacă e băiatul meu. Am spus da și asta a fost tot. Așa am aflat eu, de la Nicolae Badea, că Andrei e acolo, la Dinamo. După, evident că l-am sunat pe el și l-am întrebat, dar practic, de drept, eu am aflat de la Nicolae Badea. O discuție colaterală la discuția despre Cantemir. El s-a aruncat singur în gura lupului, nu poate nimeni să-l ajute. Părerea mea este că, eu citesc ce declară, are un discurs de băiat cu școală, nu de papagal, un discurs nu extraordinar, dar al unui băiat care are școală. El are o ascendență și pe partea mamei, mama lui este sora marelui actor Florin Zamfirescu. Florin este unchiul lui. Este într-o lume, nu a venit de la țâța oii. Cred că povestea cu Andrei trebuia clarificată, este fiul meu, dar repet, a fost înfiat de domnul Nicolescu și repet, el nu vine de nicăieri, mai are doi frați din partea mea, unchiul care e mare actor, e un băiat care și-a făcut școala normal, a fost avocat în locuri importante.
Mi-ați spus că e posibil ca tinerețea lui să-i dea un aer de aroganță…
Cred că, uneori, l-am simțit că e arogant de teamă. Atunci se retrage în el și încearcă să survoleze printr-un soi de poveste. Dar dacă sunt unii care-l consideră arogant sau aiurit, nu este din răutate, este din spaima de a se apăra.
În afară de această scenografie de la ultimul titlu reușit de Dinamo, ce alte colaborări ați avut cu lumea fotbalului și a sportului?
Eu sunt prieten bun cu Adrian Năstase și el a fost apropiat, foarte apropiat de Dinamo (n.r: a fost membru fondator al Asociației Fotbal Club Dinamo), am vrut să facem un film despre Nicolae Titulescu, din păcate a venit Pandemia și eu a trebuit să mă operez la coloană. I-am dus porumbei, l-am vizitat, am fost și la o emisiune împreună și acolo, înainte de a intra, l-am întrebat: „Măi, Adrian, când erai la pușcărie la Rahova, primeai de la Paris ziarul Liberation?”. Eu ți-l trimiteam! Aveam un prieten la Paris care, în fiecare lună, le transmitea pe adresa de la Rahova.
O să vreau să ne întoarcem la Mircea Lucescu, mi-ați precizat mai devreme că ați fost cu dânsul la Enzo Bearzot, să cumpere tablouri, care a fost conjunctura, îmi puteți detalia?
Mircea era prieten cu el și am fost cu amândoi, undeva la o doamnă, o veche boieroaică, cea care avea tablouri și rame. Și Bearzot căuta o ramă. Cu prietenul nostru, mai aveam eu un prieten pictor, Gruia. Între timp a murit și, cu el, am fost la Bearzot cu Mircea. Când era la Corvinul ne întâlneam mai des, la mese, cu Mateuț, cu Rednic, Gabor. Andrei a găsit niște poze din vremea în care eram la masă cu Lucescu și mi-a arătat. Am avut o relație destul de apropiată cu Mircea, ultima oară l-am sunat acum o lună, o lună și ceva, am vorbit puțin și i-am zis de Andrei, iar el mi-a zis să-l las, că se descurcă. „Și al meu s-a descurcat, chiar dacă a avut parte de multe ostilități”, așa mi-a transmis.
Credeți că Mircea Lucescu s-ar putea alătura lui Dinamo?
După părerea mea, nu poate să stea departe de fotbal, asta e sigur, care va fi drumul, unde se va duce, nu o să știe nimeni, lumea trebuie să știe că orice om, unde se va duce, trebuie să-i fie lui bine.
Din sportul românesc ați avut vreun personaj care să vă pasioneze atât de mult încât să doriți să faceți un film?
Eu nu am făcut filme sportive, în general am avut filme mai serioase, mai grave, dar să știi că am intenționat. La un moment dat, am vrut să fac un film și un portret cu Elisabeta Lipă și canotoarele ei, pe vremea când colecționau medaliile. M-am întâlnit puțin și cu Elisabeta, mi-ar fi plăcut, La un moment dat, am vrut să fac un film și un portret cu Elisabeta Lipă și canotoarele ei. Mi-ar fi plăcut, aveam în cap și cum să termin filmul. Cu ele care făceau o paradă a modei pe un podium la Paris.
De ce această scenă?
Pentru că toate sunt înalte și frumoase.
Și ce s-a întâmplat?
Elisabeta e atât de ocupată și de hărțuită, încât ar fi trebuit să alerg cu aparatul de filmat după ea. Am și făcut rost de niște imagini de la Antena 1, cu maică-sa filmată la ea acasă, mai mulți studenți de-ai mei mi-au mai dat imagini unice, le am. Am mai vrut să fac, la un moment dat, în perioada în care a apărut David Popovici, un portret cu Camelia Potec. Dar ea tocmai născuse. Sunt oameni uriași…Uite, știai că marele portar de handbal, Cornel Penu, este pictor în Franța? Virginia Ruzici este un personaj uluitor. Sunt mulți care ar merita un film. Din păcate, televiziunea care este superficială, înghite totul. Dacă vrei să faci un astfel de film, trebuie să stai mult de vorbă, să înregistrezi, să povestească, să combini, să dai o doză de ambalaj în care să naști emoție în jurul omului. Nu a ajuns, din senin, de la țâța caprei, Elisabeta Lipă campioană olimpică, a investit suflet, muncă, pasiune. La un moment dat, Elisabeta mi-a zis o frază genială. Eram la o emisiune, la Cristi Brancu și, în culise, nu știu ce i-am transmis și mi-a zis: „da, mă, a băgat unul bățul prin gard”. Asta este expresia tipic românească, poți să scrii un articol: „a băgat bățul prin gard”. Se întâmplă în politică, de ce nu i-a ieșit ăluia? A băgat unul bățul prin gard! Însă uite că îmi pare rău de ceva ce aș fi putut să fac în legătură cu sportul?
Ce anume?
Îmi pare rău de povestea aia din 2007, de acel spectacol redat și în Marca, pentru că nu am filmat-o în întregime, este pe bucățele. Aș fi putut să fac un film cu acel spectacol, mai ales că Dinamo nu a mai luat vreun campionat de atunci, a fost un eveniment puternic, spectaculos, iar lucrurile s-au legat. Adrian Sârbu m-a ajutat, a fost și sprijinul lui. Am luat cai, costume, am adus câinii dresați de la poliție și de la Budapesta. O întreagă tevatură. Și fiul meu, ăsta care a plecat în America, era prietenul șefului galeriei. Și ăla i-a spus: „dacă taică-tu scoate partea asta de gard din fața galeriei, după meci, noi toți ne ducem și ne punem pe burtă pe stadion”. Și eu l-am întrebat pe fi-miu cine-i scoate de acolo? „Tot el a promis!”. Am dat ok-ul și, la un moment dat, eram cu Nicolae Badea și au năvălit ăia, s-au pus pe burtă. Badea s-a uitat la mine și a spus: „na, acum scoate-i!”. A fluierat ăla, șeful galeriei, și i-a scos. A fost o nebunie, stăteam într-un punct pe stadion și mă întrebam cum am provocat asta? Treceau câini, cai, fumigene. Cam așa se întâmplă și la filmări. Au cântat Ștefan Bănică și Phoenix, pe Pheonix i-am adus eu. Ștefan Bănică a fost extrem de înțelegător și a acceptat, el și dinamovist, să cânte în deschidere, a lăsat Phoenix-ul pe urmă, normal ar fi cântat el seara.
O săptămână după eveniment, acționarii de la Dinamo m-au scos pe rând la restaurant, așa de mulțumiți am fost, domnii Badea, Turcu, Borcea. Era un restaurant undeva în Piața Galați, acolo mi-au arătat și ziarul Marca, în care se scria că a fost un spectacol grandios. A rămas așa, ca un fel de ecou, o poveste nesperată, toată Europa a reacționat pozitiv, o formație din est a făcut un spectacol grandios” – Ioan Cărmăzan – regizor
Credeți că ar mai putea Dinamo să organizeze așa cava în viitorul apropiat, aici mă refer la motivul spectacolului de atunci?
Am vorbit cu Ovidiu și cu Andrei, dar practic era imposibil. Cu Ovidiu am vorbit despre posibilitatea lui de a se duce la un mare antrenor să facă un fel de stagiu, am convenit că ar fi interesat să meargă la Ancelotti. E un antrenor cerebral, la fel și Ovidiu, depinde de el să vrea. Deși mie îmi place mai mult Guardiola, sunt fan declarat Manchester City. Dar repet, lui Dinamo îi mai trebuie și materialul, jucătorii. Pentru a avea rezultate trebuie să fii un club care, din când în când, mai cumperi câte un jucător. Poate scrii tu negru pe alb, cei care vor să ajute Dinamo să nu ajute cu vorbe, să o facă în mod concret. Sunt așa de multe vorbe care mestecă în jur și deranjează. Dacă ar băga Cristi Borcea 15 milioane? El a declarat că nu vrea să se mai bage în fotbal. Cumpără Rednic! De ce nu a cumpărat? Eu sunt sigur că Mircea este un dinamovist adevărat, dar nu cred că își poate risca banii, investițiile din fotbal sunt o loterie.
Conform Agerpres, Ioan Cărmăzan s-a născut la 27 iunie 1948, în localitatea Satchinez, judeţul Timiş, deține diploma în matematici la Universitatea Timişoara şi cea în regie de film, la IATC ”I.L.Caragiale” din Bucureşti. Membru fondator, în 1992, alături de Sergiu Nicolescu, al Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România (UARF), a fost vicepreşedinte al UARF între 1992-2013, iar începând din februarie 2013 este preşedintele UARF. A ocupat funcţia de director artistic al TVR, la departamentul divertisment (1998-1999), precum şi funcţia de director general al Studioului ”SahiaFilm” (2003-2005).
Filme regizate: ”Ţapinarii” (1982), ”Lişca” (1983), ”Sania albastră” (1987), ”Casa din vis” (1993, regizor şi scenarist), ”Raport despre starea naţiunii” (2002, regizor şi scenarist), ”Lotus” (2003), ”O secundă de viaţă” (2009), ”Oul de cuc” (2010), ”Margo” (2006, regizor şi scenarist).
A scris şi scenarii de film pentru „În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură” (regia Sinişa Dragin), „Vlad Nemuritorul/ Dracula the Impaler” (regia Adrian Popovici), „Orient Express” (regia Sergiu Nicolaescu), ”Brâncuşi din eternitate” (regia Adrian Popovici).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER