Andrei Pițian, după patru eșecuri consecutive fără gol marcat de Chindia: „Lui Romario i-a căzut glicemia în careu!” Emil Săndoi are un mare „dușman” la Târgoviște

Arbitrul central Catalin Popa alaturi de capitanii Ousmane Viera Diarrassouba si Marius Madalin Martac in meciul de fotbal dintre Chindia Targoviste si AFC Hermannstadt, contand pentru play-out-ul Ligii 1 Casa Pariurilor, disputat fara spectatori pe Stadionul Ilie Oana din Ploiesti, luni 6 iulie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Chindia Târgoviște – FC Hermannstadt 0-1 | Chindia ajunge la patru eșecuri consecutive, iar venirea lui Emil Săndoi în locul lui Viorel Moldovan pare să nu aibă efectul scontat. Andrei Pițian și Emil Săndoi au acuzat penalty-ul dictat de centralul Cătălin Popa.

Romario a adus victoria sibienilor dintr-un un penalty dictat de Cătălin Popa (VIDEO AICI). Chindia rămâne pe ultimul loc, în timp ce Hermannstadt ajunge la a doua victorie de la sosirea spaniolului Ruben Albes pe banca echipei.

Andrei Pițian, după patru eșecuri consecutive fără gol marcat de Chindia: „Lui Romario i-a căzut glicemia în careu!”

”Legat de penalty, i-a scăzut glicemia în careu și a căzut și a pus-o pe var! Noi, jucătorii, dacă greșim, avem de suferit, pierdem bani, retrogradăm, pierdem locul din echipă.

Ce să mai spun după o astfel de fază? E frustrant, nu au avut nicio ocazie. Numai arbitrul a văzut penalty-ul și așa s-a scris soarta partidei

Ei nu au avut nicio ocazie. Aveam nevoie de un rezultat pozitiv. Nu e ușor să treci peste patru eșecuri, patru meciuri în care nu ai dat gol. Trebuie să strângem rândurile, să jucăm până la final”, a declarat Andrei Pițian imediat după meci.

Emil Săndoi: „Timpul nu e aliatul nostru!”

„Mă îngrijorează faptul că nu mai avem timp la dispoziție să revenim. Am reglat ceva pe faza defensivă, nu am mai făcut greșeli individuale. Am venit aici pe ultima sută de metri, timpul nu mai este aliatul nosthermru.

Nu pot să știu dacă a fost sau nu penalty, nu vreau să condamn pe nimeni, dar acolo s-a făcut diferența. Timpul nu e aliatul nostru, asta e singura problemă care mă îngrijorează.

Trebuie să facem tot posibilul să ne vindem cât mai scump pielea.

Ce să îi fac eu arbitrului Popa, faptul e consumat. Dacă eu spun acum că nu a fost 11 metri schimb cu ceva lucrurile? Nu mă ajuta cu nimic”, a declarat și Emil Săndoi.

ECHIPELE DE START

Chindia: Aioani – Martac, Benga, Pițian, Corbu – Yameogo, Dumitrașcu, V. Rață, A. Șerban – Dangubic, Berisha
Rezerve: I. Popescu, Neguț, C. Barbu, C. Dinu, L. Mihai, Piftor, Ivancic, Negrea, D. Florea
Absenți: Neguț (accidentat), Bic (suspendat)
Antrenor: Emil Săndoi

Hermannstadt: Cristiano Figueiredo – A. Vodă, Viera, I. Stoica, Opruț – D. Dias, Dâlbea, R. Pires, Joalisson – Debeljuh, Yazalde
Rezerve: I. Pop, T. Monteiro, Dobrosavlevici, Bușu, Rimane, Cordea, L. Dumitriu, Petrescu, Ad. Bălan
Antrenor: Ruben Albes

Stadion: „Ilie Oană” (Ploiești)
Arbitru: Cătălin Popa; Asistenți: George Neacșu, Romică Bîrdeș (toți trei din județul Argeș)

Publicat: 06 07. 2020, 19:43
Actualizat: 06 07. 2020, 19:57