FC Argeș a pierdut pe teren propriu cu Dinamo, scor 0-1, în etapa 12 din Liga 1, iar Andrei Prepeliță a fost lăsat fără cuvinte de golul înscris de Camara.
Singurul gol al partidei a fost înscris de Juan Camara în minutul 7 al meciului FC Argeș – Dinamo, atunci când spaniolul din „Ștefan cel Mare” a trimis în plasă dintr-o lovitură liberă de la mijlocul terenului, lucru care l-a impresionat pe Andrei Prepreliță.
Experimentatul fotbalist de la FC Argeș susține că nu a mai asistat la un astfel de gol și laudă gruparea din „Ștefan cel Mare”. De partea cealaltă, Andrei Prepeliță nu a uitat să critice arbitrajul de la partida cu Dinamo.
„Ei au echipă bună, nu cred că le-a lipsit ceva, au folosit o echipă bună, o formulă competitivă, păcat că am luat acel gol pe neatenția noastră. Cred că un rezultat de egalitate era echitabil.
Nu, n-am mai trăit așa ceva, un gol de la jumătatea terenului. Îmi pare rău și pentru copilul ăsta din poartă că n-a fost atent. E tânăr, sper să treacă mai departe și să începem să facem puncte.
Am trecut și eu printr-o perioadă cu COVID. Am văzut că e la modă să anunți că ești bolnav de COVID. Am trecut peste, m-am antrenat cât am putut acasă, acum am intrat și sper să fiu din ce în ce mai bine. Am fost ok, îmi pare rău că n-am reușit să luăm un punct.
Am văzut acel placaj din careu. Oamenii sunt supărați, e normal când nu dai un așa penalty și dai roșu la antrenor. E normal să intri 3 metri în teren. (n.r – este FC Argeș o echipă prea mică?) Dacă ar fi ăsta un mod de departajare, n-ar fi corect. Ar trebui să arbitreze corect. S-a văzut clar că s-a aruncat cu tot corpul pe jucătorul nostru. E penalty clar!”, a spus Andrei Prepeliță la finalul meciului FC Argeș – Dinamo 0-1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER