Andrei Vlad, nicio șansă la FCSB! Planul lui Gigi Becali, dezvăluit de Mihai Stoica. „E portarul numărul unu, e clar, indiscutabil!”
Andrei Vlad (22 de ani) nu mai are nicio șansă la FCSB după gafa comisă în meciul pierdut de vicecampioana României cu FC Argeș.
Andrei Vlad a greșit la golul victoriei înscris de FC Argeș în etapa cu numărul 29, iar Gigi Becali l-a trecut pe lista neagră pe goalkeeperul în transferat de la Universitatea Craiova.
Astfel, Ștefan Târnovanu i-a luat locul lui Andrei Vlad în poarta formației roș-albastre la partida cu FC Voluntari, scor 1-0, și a impresionat.
Andrei Vlad, nicio șansă la FCSB
Mihai Stoica, managerul general al vicecampioanei României, a dezvăluit ce plan are Gigi Becali după ce Ștefan Târnovanu a impresionat în poarta echipei pregătite de Toni Petrea. Oficialul lui FCSB a lăsat să se înțeleagă că goalkeeperul în vârstă de 21 ani va fi titular și în play-off-ul Ligii 1, chiar dacă trupa lui Becali va întâlni echipe precum CFR Cluj sau Universitatea Craiova.
„Târnovanu e portarul numărul unu, e clar, indiscutabil. Târnovanu a venit la noi şi cu un alt fizic, era mai pufos. Meritul e al antrenorului de portar, Marius Popa, în primul rând.
Nu putea face un plonjon când a venit, nu mi-a venit să cred. E adevărat că a muncit mult, a crescut până a ajuns să prindă poarta.
Nu trebuie s-o comită, asta e clar, că poate nu mai are ocazia să salveze echipa ca acum. În vestiar, când am intrat, lui Octavian Popescu şi Târnovanu le-am spus: Astea trei puncte le faceţi unul jumătate cu unul jumătate. Sunt punctele lor”, a declarat Mihai Stoica, pentru Telekom Sport.
Cotat de site-urile de specialitate la 150.000 de euro, Ștefan Târnovanu a ajuns la FCSB pe 1 ianuarie 2020, după ce Gigi Becali le-a plătit celor de la Poli Iași 200.000 de euro pentru transferul său. În sezonul 2021 – 2022, Ștefan Târnovanu a jucat în trei meciuri pentru formația roș-albastră.