Directorul tehnic al FRF, Anghel Iordănesccu, a declarat, joi, că s-a întâlnit cu Mircea Sandu și cu noul șef de la Casa Fotbalului, Răzvan Burleanu, și că a acceptat condițiile impuse de acesta din urmă, astfel că își va continua activitatea în cadrul forului.
„Am discutat în această după-amiază cu noul președinte și cu Mircea Sandu. Președintele FRF mi-a făcut invitația și propunerea de a rămâne în continuare director tehnic al federației, de a avea avea aceeași poziție, președintele Comisiei Tehnice, mi-a vorbit că își dorește foarte mult, ca atât la Comisia Tehnică, cât și în cadrul departamentului tehnic să facă o direcție de dezvoltare sportivă la care să aducă un belgian, domnul Kovacs (n.r. – Zoltan Kovacs, fost instructor UEFA), cu care dorește foarte mult să colaborez. Din punctul meu de vedere, am aceeași poziție, am același rol în cadrul Federației Române de Fotbal și nu aș avea nimic împotrivă ca domnul Kovacs să colaboreze cu mine și să fie șeful acestei direcții de dezvoltare sportivă și în același timp să fie și el, alături de Victor Pițurcă, vicepreședinte al Comisiei Tehnice”, a spus Iordănescu la Sport.ro.
Organigrama Federației Române de Fotbal va suferi modificări astfel că o parte din atribuțiile directorului tehnic Anghel Iordănescu vor fi diminuate, și depinde de el dacă va mai continua, a anunțat, joi, la prânz, într-o conferință de presă, noul președinte al federației, Răzvan Burleanu.
„Organigrama va suferi modificări. Organigrama pe care Federația Română de Fotbal o va avea va fi într-o cu totul altă formă decât o regăsim în prezent. Foarte multe dintre atribuțiile pe care le are domnul Anghel Iordănescu în prezent vor fi preluate de cel care va ocupa funcția de manager pentru dezvoltare sportivă. Tot în noua organigramă vom regăsi un manager pentru zona financiară, pentru zona comercială”, a declarat Burleanu într-o conferință de presă.
Președintele FRF a precizat că urmează să mai aibă o discuție cu Iordănescu pentru a afla dacă acesta va continua ca director tehnic al federației: „Am avut o primă discuție cu domnul Anghel Iordănescu de câteva minute, urmând să avem o discuție, să vedem dacă dumnealui își dorește să continue. Eu îmi doresc ca domnul Anghel Iordănescu să rămână în continuare în interiorul Federației Române de Fotbal, dar acum depinde și de dumnealui”.
Răzvan Burleanu a fost ales, miercuri, în funcția de președinte al Federației Române de Fotbal (FRF), el primind 113 voturi în turul doi de scrutin, față de 59 câte a avut fostul arbitru Vasile Avram.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER