„Nu mai știu ce să fac cu viața mea acum. Toată viața am făcut doar fotbal și acum mi se spune că nu mai pot să joc. Nu știu să fac altceva”, era declarația emoționantă oferită de Dumitru pentru ProSport, la câteva luni după ieșirea din spital. Era declarația disperată a unui om care trebuia era nevoit să ia viața de la zero și nu știa cum să înceapă.
Își antrenează foștii colegi După aproape un an de la incident Paul Dumitru se poate mândri că a învins destinul. Portarul de 23 de ani a revenit în fotbal și a făcut-o la aceeași echipă. Este antrenor cu portarii la Luceafărul Oradea, formație ajunsă între timp în Liga a IV-a. „Din vară am început antrenamentele cu portarii. Sunt bucuros că am revenit în fenomen, chiar dacă nu mai pot să joc”, spune Dumitru.
Foștii săi colegi i-au devenit elevi acum și îl privesc cu respect. „Dacă mă ascultă? Nu au de ales (râde). Mă ajută mult și Marius Popa. Îmi explică tot ce trebuie să fac la antrenamente pentru că altfel n-aș ști ce să fac”, povestește unul dintre cei mai tineri antrenori din România.
„Duc iar o viață normală” Paul Dumitru spune că și-a revenit și fizic și psihic, după accidentare. „Dureri nu am și celălalt rinichi funcționează bine. Mai simt câteodată o jenă, din cauza frigului, dar atât. Pot spune că mi-am reluat viața normală pe care o duceam înainte. Mă gândesc acum cu melancolie la perioada când jucam, dar m-am obișnuit cu ideea că nu o să mai joc”, spune antrenorul cu portarii. Are acum alte vise. Vrea o carieră importantă în noua meserie. „Vreau să fac școala de antrenori și poate o să ajung într-o zi la Rapid, echipa mea de suflet”, e dorința lui Dumitru, care îi sfătuiește zilnic pe elevii săi să fie conștienți de pericolele la care se expun: „Le-am spus să nu se descopere niciodată. Să iasă cu genunchiul și să aibă grijă tot timpul ca să nu pățească ce am pățit eu”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER