Antrenor de Liga 1, refuzat la export pentru că nu știa limba engleză! Cazuri similare de-a lungul timpului în fotbalul românesc | EXCLUSIV

Alexandru Pelici, antrenorul formației CS Mioveni, a avut acum câțiva ani oferte de a pregăti echipe din Golf, mai exact Arabia Saudită și Kuwait, dar nu le-a putut onora dintr-un motiv simplu. Nu știa limba engleză.

Asta deși a fost propus de câțiva impresari, având rezultate bune în ultimii de ani de activitate, chiar la liga secundă din țara noastrî.

Acum a promovat cu CS Mioveni în primul eșalon, când nimeni nu dădea nicio șansă micuței grupări argeșene.

Antrenor de Liga 1, refuzat la export pentru că nu știa limba engleză! Cazuri similare de-a lungul timpului în fotbalul românesc | EXCLUSIV

Cele mai importante realizări anterioare în cariera de antrenor principal le are cu echipele Voința Sibiu și FC Hermannstadt, pe care le-a promovat în Liga 1. Și cu Unirea Alba Iulia a reușit promovarea în prima ligă, însă era antrenor secund.

Pelici este născut la dat de 10 ianuarie 1974 și, după ce a jucat fotbal la Progresul Timișoara, Poli Timișoara, CSM Reșița și Unirea Alba Iulia, în 2002 a debutat ca antrenor principal la Alba Iulia, cu o victorie în deplasare la Mediaș.

Avea 28 de ani, iar de atunci și până acum a continuat ca antrenor principal, și secund pentru o foarte scurtă perioadă, în Liga 2 și Liga 1 (7 meciuri), adunând 500 de meciuri pe banca echipelor: Unirea Alba Iulia, FCM Reșița, Forex Brașov, Arieșul Turda, CSM Școlar Reșița, Voița Sibiu, FCM Târgu Mureș, Voința Sibiu, CSM Râmnicu Vâlcea, Metalul Reșița, FC Brașov, FC Bihor Oradea, CSM Râmnicu Vâlcea, CS Mioveni, FC Hermannstat, Ripensia Timișoara, CSM Reșița și acum din nou CS Mioveni.

Cazuri anterioare: Anghelinei, Găman, Părăluță și Halagian

Cazuri similare au existat și în arbitraj: gălățeanul Viorel Anghelinei și craioveanul George Găman. Ambii, ajunși pe lista FIFA, au fost respinși de către Comisia de Arbitri UEFA pentru necunoașterea limbii engleze. De asemenea, propusă de CCA pe lista FIFA 2018, arbitra Cristina Părăluță, a ratat proba de limbă străină la forul continental, deși preda limba lui Shakespeare la o școală generală în calitate de profesor.

A mai existat o poveste care a circulat în fotbalul românesc. Imediat după Revoluție, Florin Halagian ar fi fost dorit de Aston Villa, câștigătoarea Cupei Campionilor din 1982. Cel poreclt „Armeanul” a refuzat instant oferta, fiind speriat de faptul că nu stăpânea limba engleză.

Publicat: 22 07. 2021, 19:52
Actualizat: 22 07. 2021, 20:33