Antrenorii de azi, fotbaliștii de acum 20 de ani! Cum se mișcau în teren cei care pun la muncă jucătorii în prezent? Avem proba imaginilor! SPECIAL
Episodul din această săptămână al rubricii „Acum 20 de ani” este dedicat antrenorilor din prezent care în urmă cu două decenii se aflau pe terenurile campionatului nostru în postura de jucători. Practic, astăzi pun la muncă jucătorii, dar cum se descurcau ei pe gazon?
Imagini de colecție cu Ovidiu Burcă, Dorinel Munteanu sau Adrian Mihalcea din anii când și-au câștigat renumele și gloria ca protagoniști vestiarelor versus prezentul când domină loturile cu autoritate de tehnician!
Dorinel a rămas o „fiară”, doar banca a înlocuit gazonul!
Acum 20 de ani, Dorinel Munteanu nici nu visa poate să fie legat cumva de Oțelul Galați, formația pe care o pregătește în prezent în Superliga. Tumultuosul tehnician de azi tocmai ce se întorsese dintr-un periplu excepțional de peste un deceniu în fotbalul belgian și cel german, la Cercle Bruges, FC Koln și Wolfsburg, devenind jucătorul Stelei București, denumirea vremii.
Iată-l într-un duel feroce cu FC Brașov, adversar direct Nicolae Grigore, astăzi antrenor și el! Mai exact, selecționerul României U17!
Imagine emoționantă cu lacrimile retrogradării
Costel Enache pregătește azi pe FC Bacău în Liga 3, după ce a condus FC Botoșani, Astra Giurgiu, Petrolul Ploiești ori „U” Cluj, fiind inclusiv selecționer de juniori al României, însă proiectul băcăuan e unul care l-a cucerit și îi place misiunea aceasta.
Acum 20 de ani, mijlocașul Costel Enache era aproape de finalul unei cariere în care s-a confundat cu anii de glorie ai Ceahlăului Piatra Neamț, echipa-fanion din orașul său natal. Imaginea de mai jos e în contrast cu satisfacția muncii lui Enache de azi, la Bacău: în ultima etapă din sezonul 2003/2004, după 0-0 acasă cu Dinamo, Ceahlăul retrograda iar mijlocașul oferea interviuri în lacrimi, din iarbă…
Doi antrenori „dintr-o împușcătură” de entuziasm…
În sezonul 2004/2005 din primul eșalon, doi mijlocași despărțiți de 8 ani în buletin erau coechipieri la Rapid București. Cel mai tânăr, Vali Negru, este în prezent antrenor secund la FC Hermannstadt, în vreme ce veteranul, Robert Ilyes, conduce Csikszereda Miercurea Ciuc într-o ediție ce se anunță a fi de excepție pentru harghiteni în Liga 2!
… și alți doi dintr-o ciocnire!
Meci tare, Petrolul Ploiești – FCM Bacău 3-1 în aprilie 2004, cu Florin Marin și Ionuț Lupescu pe banca formațiilor! Intrări „la rupere”, după cum se vede și mai jos, într-un instantaneu-simbol.
Coautor la intrarea de totul sau nimic, în dreapta imaginii, Nicolae Constantin: stoperul prahovenilor a ajuns ulterior să antreneze „lupii”, după care a intrat în staff-ul lui Răzvan Lucescu la PAOK Salonic. Victima? Cu fața schimonosită de durere, tânărul atacant Andrei Cristea, cu puțin înaintea transferului la Steaua București. Azi, antrenor în Liga 3 la CS Popești-Leordeni.
Dinamo și… back to Dinamo după 20 de ani!
În prezent, Ionuț Badea nu e doar antrenor, ci coordonator de antrenori! Ocupă funcția de director tehnic al Academiei CS Dinamo București, după ce a pregătit ca antrenor principal formații precum FC Argeș, „U” Cluj, FC Brașov, Oțelul Galați și UTA Arad și a lucrat în staff-ul selecționerilor României, Anghel Iordănescu și Christoph Daum.
Acum 20 de ani, Ionuț Badea era mijlocaș campion al României cu Dinamo București și cucerea inclusiv Cupa României după o finală cu Oțelul Galați, 2-0, din care avem imaginea aceasta:
Adi Mihalcea, ce vârf! Iar astăzi, revelație în Superliga!
Adrian Mihalcea e pe val, a promovat istoric Unirea Slobozia în Superliga, și chiar dacă în secvența de mai jos, din 2004, e la pământ, după un duel din Cupa României la Dacia Unirea Brăila, cariera lui de jucător a fost una în picioare și cu fruntea sus! Internațional român, reper cu trofee pentru Dinamo, atacant la Genoa sau Verona!
Până la povestea de succes cu Slobozia, Mihalcea a mai pregătit Dunărea Călărași, UTA Arad sau Chindia Târgoviște, lucrând inclusiv în staff-ul echipei naționale, pe durata mandatului Cosmin Contra.
Ovidiu Burcă, un fundaș campion
Antrenorul care a promovat Dinamo București în Superliga și, anterior, pe CSM Slatina în Liga 2, a fost un fundaș de calibru al campionatului României, evoluând inclusiv în Japonia, China și Germania.
Acum 20 de ani, Ovidiu Burcă devenea campion și câștigător al Cupei României cu Dinamo, coechipier cu Ionuț Badea, prezentat mai sus. Secvența de mai jos vine din ultima etapă a acelui sezon 2003/2004, când a închis defensiva „câinilor” la 0-0 pe terenul Ceahlăului Piatra Neamț. După, sărbătoarea campionilor!
S-a făcut mare puștiul Argeșului!
Trecem de la seria dinamovistă spre unul din antrenorii promițători ai noului val. A dus FC Argeș pentru prima oară în play-off-ul Superligii, apoi a promovat pe prima scenă cu Gloria Buzău, din postura de tehnician de fiecare dată.
Îl recunoașteți pe antrenorul Andrei Prepeliță în puștanul de mai jos? Avea 19 ani și, viitorul internațional român, impresiona deja pentru „violeții” din Pitești!
Acum 20 de ani: rubrica fotbalului nostru în imagini de colecție
ProSport găzduiește în fiecare vineri rubrica „Acum 20 de ani” realizată de jurnalistul Gabriel Berceanu, în cadrul căreia descoperi personajele fotbalului românesc de azi așa cum erau acum două decenii. Cel mai adesea, în ipostaze inedite!
Transformări spectaculoase, din pricina vârstei sau a… kilogramelor!, roluri diferite în fotbal și vestimentații în moda epocii: eroii fotbalului nostru din arhiva Sportpictures și poveștile lor pe care le aducem în actualitate compun o perspectivă savuroasă.
Aici găsești pozele care nu sunt pe instagram sau tik-tok și care fie îți trezesc nostalgia, fie îți oferă în premieră șansa de-a înțelege fotbalul românesc fără… photoshop! Jucători, conducători, arbitri, președinți și suporteri!
Descoperă aici celelalte episoade ale rubricii „Acum 20 de ani”:
- Dan Petrescu, antrenor la Rapid iar Basarab Panduru pregătind în Superliga
- Cum arăta Ion Țiriac pe vremea când era cu 1,4 miliarde de dolari mai sărac
- Gigi Becali suferind în Giulești, Mihai Stoica la costum și pantofi de lac pe Ghencea
- Comentatorul sportiv care l-a deposedat pe atacantul Stelei și Dan Alexa, ras în cap!
- Ce s-a schimbat și ce a rămas la fel în bucuriile roș-albaștrilor din cupele europene?
- Selecționerii de azi ai României în ipostaze de acum 20 de ani: de la Pancu la Lucescu!