Antrenorul care l-a contrat pe Becali și a fost dat afară de la FCSB dă sfaturi: „E nevoie de tehnicieni cu personalitate în Liga 1!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
Ilie Stan (52 de ani), actualul tehnician de la Gloria Buzău, este de părere că în Liga 1 s-a creat un model de antrenor care nu este benefic pentru fotbalul românesc. Acesta consideră că ar trebui să fie luați drept exemplu tehnicieni cu personalitate, precum Petrescu, Rednic și Iordănescu, care s-au impus la echipele pe care le antrenează.
„În ultima perioadă s-a creat un model de antrenor, să fie tânăr, ieftin și ascultător. Au fost și multe echipe care, după ce au pus acești antrenori, nu au fost cum și-au dorit. E nevoie de antrenori cu personalitate în fotbalul romanesc, antrenori pe care să îi lași să își facă meseria, vezi Dan Petrescu la CFR Cluj, Rednic la Iași, Edi Iordănescu, care se impune foarte bine la Mediaș”, a declarat Ilie Stan, la ProSport Live.
Ilie Stan l-a contrat pe Becali
Într-un interviu pentru ProSport, Valeriu Lupu, fostul fundaș de la FCSB, a dezvăluit că Ilie Stan a fost dat afară de la formația roș-albastră după ce Gigi Becali i-a impus antrenorului să-l folosească în primul „11” și acesta n-a acceptat.
„Ilie Stan a fost dat afară, nu a demisionat. Este adevărat că la un meci din campionat am fost impus de Becali în primul 11. La următorul meci, Ilie Stan nu a ținut cont de propunerea lui Becali și astfel a fost dat afară”, spunea zilele trecute Lupu.
Ilie Stan anunță: „Sunt pregătit să antrenez din nou Steaua”
Ilie Stan, cel care a pregătit echipa roș-albastră în trecut, a anunțat că e gata să antreneze din nou trupa lui Becali. „Sunt pregătit să antrenez din nou Steaua. Mă bazez pe valoarea mea, pe faptul că suporterii mă acceptă, că promovez jucătorii tineri”, a declarat Ilie Stan la ProSport Live.
Tehnicianul a explicat cum trece peste această perioadă de pauză cauzată de pandemia de coronavirus:
„Așteptăm să începem antrenamentele. Cu toții suntem nerăbdători să începem treaba. Țin legătura cu jucătorii în fiecare zi, trebuie să fim pregătiți. Eu merg la sală la fiecare două zile. Am discutat cu jucătorii pe seama șomajului tehnic, sunt și ei afectați. A fost unul singur cu salariu de 5.000 de euro, Chipirliu, dar mulți dintre ei nu și-au pus bani deoparte, au rate, situația e destul de grea. Cel mai greu joc e acum împotriva pandemiei, ar fi bine să fim toți mai uniți și mai optimiști”, a adăugat Ilie Stan.