Eșecul umilitor al naționalei U16 cu Germania scoate la iveală amănunte mai puțin știute despre modul în care Federația Română de Fotbal are grijă de viitorul fotbalistic.
ProSport a aflat o întâmplare care îl are ca personaj principal pe Nae Ungureanu, antrenorul naționalei de juniori U17 a României. Fostul fundaș al Universității Craiova a aflat că la FRF se organizează un concurs pentru ocuparea mai multor posturi de observator federal. Conform mai multor surse, Ungureanu a obținut nota 1!
„Îmi pare rău că trebuie să spun asta, dar Nae Ungureanu a fost unul dintre cei mai slabi oameni de la acel concurs. A dat foaia cu răspunsuri aproape goală și a primit nota 1. Apoi, nu știm pe ce considerente, a fost numit antrenor la naționala U17”, a spus sursă din cadrul FRF.
Contactat de ProSport, Nae Ungureanu a recunoscut că a fost respins la acel concurs organizat de FRF, dar că a luat o notă mai mare, nu 1.
„Aceste lucruri vin din partea unor oameni pe care eu îi știu. Recunosc că nu am luat acel examen pentru postul de observator organizat de FRF, însă nu am picat doar eu examenul, a picat și Liță Dumitru, mi se pare că și Dembrovschi, eram mai mulți. În legătura cu nota 1, pot să vă spun că nu e adevărat. Am luat o notă pe care nu v-o pot spune, dar a fost până în 7. De la această notă poți să treci. Nu am luat examenul și nu mi-e rușine să recunosc”, a spus Nae Ungureanu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER