Antrenorul revelației sezonului, răspuns fără ezitare la întrebarea momentului: „E cel mai important lucru!” Ce spune despre reducerea contractelor
Marius Croitoru este convins că reducerea salariilor ar fi o cale bună pentru ieșirea din criza financiară pe care o traversează cluburile din Liga 1 din cauza pandemiei de coronavirus. Antrenorul Botoșaniului spune că ar accepta fără ezitare reducerea salariului.
Valeriu Iftime, finanțatorul echipei, a dezvăluit cu câteva zile în urmă că nu a redus salariile jucătorilor, dar șeful de la Botoșani speră ca sezonul să fie reluat cât mai repede.
Deși clubul încă are parte de stabilitate, Marius Croitoru crede că eventualele pierderi ar trebui împărțite între club și jucători:
„Dar sunt lucruri pe care trebuie să le înţelegem cu toţii la acest moment. Şi unul dintre aspecte este cel financiar. Vom vedea, dacă clubul va întâmpina probleme reale din punct de vedere financiar, normal că şi eu şi noi vom face o înţelegere în care să fie bine pentru ambele părţi. Este cel mai important lucru să trecem împreună peste această perioadă„, a spus antrenorul revelației din Liga 1 la Telekom Sport.
„Normal că accept!”, a fost reacție imediată a tehnicianului la întrebarea momentului din fotbalul românesc, despre reducerea contractelor.
Valeriu Iftime cere reluarea urgentă a sezonului
Valeriu Iftime crede că doar reluarea cât mai rapidă a sezonului va salva cluburile de la faliment
„Mulți vorbesc prostii! Dacă înghețăm campionatul în România multe echipe vor da faliment și o să avem o pandemie economică mai ceva decât COVID-19. Dacă de coronavirus stăm sub pat, de pandemia economică nu ai ce să faci. Respect deciziile guvernului, dar sunt domenii care trebuie să lucreze”, a declarat Iftime În urmă cu o săptămână.
Finanțatorul echipei moldovene a explicat că nu a redus contractele jucătorilor.
„Jucătorii de la FC Botoșani nu au contracte reduse, poate o să dăm jumătate din salariu în luna în care nu s-a jucat. Eu aveam un buget bun, dar s-a blocat tot: nu am luat o tranșă din drepturile de televizare și am pierdut niște sponsori.
Angajații de la club sunt în șomaj tehnic, avem niște pierderi, dar nu suntem dărâmați”, a mai declarat finanțatorul formației din Botoșani.
FC Botoșani a terminat sezonul regulat pe locul 3, cu 45 de puncte din 26 de etape. O eventuală înghețare a campionatului ar avantaja echipa din nordul Moldovei, care ar termina anul pe podium!!!