Anunț din Gruia: „Acești jucători vor semna cu noi!”. CFR se „betonează” în cursa pentru un nou titlu. Ce se întâmplă cu transferul lui Țucudean

Redactor:
Andrei Pal
Anunț din Gruia:
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR Cluj se „betonează” în cursa pentru câștigarea unui nouă titlu de campioană a Ligii 1, după cel din 2018. După Mario Camora (32 de ani) și-a prelungit contractul cu ardelenii, conducerea din Gruia a anunțat că urmează alți trei „grei”. Culio, Vinicius, iar Țucudean ar putea să nu mai plece în această iarnă de la CFR, conform lui Daniel Stanciu, oficialul clujenilor.

„Culio a venit în Antalya, a făcut și o conferință de presă, și a spus că lucrurile sunt în mare parte rezolvate. Urmează și Vinicius! Cred că săptămâna viitoare, când vom fi la Cluj, acești jucători vor semna cu noi. Cât despre Țucudean, noi ne dorim să păstrăm acest nucleu de jucători. S-a interpretat, s-a fabulat, dar nu este nimic adevărat. Nu dorim să aducem niciun jucător, nu dorim să renunțăm la niciun jucător”, a spus Daniel Stanciu, directorul sportiv al celor de la CFR Cluj, la DigiSport.

Daniel Stanciu a vorbit și despre principalele trei obiective din 2019 ale campioanei României. „Avem prima șansă la câștigarea campionatului, iar jucătorii au conștientizat acest lucru. Campionatul, Cupa și o calificare în grupele unei cupe europene sunt obiectivele. Suntem principala favorită la câștigarea campionatului”, a mai spus Stanciu, conform sursei citate.

George Țucudean e dorit în Franța, de Lyon și Nantes, însă CFR vrea să-și păstreze nucleul important pentru a mai încerca o dată calificarea în grupele cupelor europene, după rușinea de anul trecut, când ardelenii au fost eliminați de luxemburghezii de la Dudelange.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
SINGURUL electrocasnic care trebuie scos din priză după fiecare utilizare. Majoritatea românilor îl folosesc zilnic
SINGURUL electrocasnic care trebuie scos din priză după fiecare utilizare. Majoritatea românilor îl folosesc zilnic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Răzvan Lucescu în locul lui Şumudică,
Răzvan Lucescu în locul lui Şumudică, "bomba" lui Dan Şucu pentru banca Rapidului! Antrenorul spune "da" cu o condiţie | EXCLUSIV
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
EXCLUSIV. O mină în paragină din România, readusă la viaţă cu 200 de milioane €. Resursa vitală care va fi exploatată
EXCLUSIV. O mină în paragină din România, readusă la viaţă cu 200 de milioane €. Resursa vitală care va fi…
Ce a descoperit știința despre oamenii care cred că Dumnezeu le iartă greșelile?
Ce a descoperit știința despre oamenii care cred că Dumnezeu le iartă greșelile?
Celebrul milionar care şi-a tocat întreaga avere de peste 20 de milioane de euro şi nu regretă deloc: Aş face totul la fel. Sunt fericit
Celebrul milionar care şi-a tocat întreaga avere de peste 20 de milioane de euro şi nu regretă deloc: Aş face…
Se renunță la trecerea la ora de vară în martie?! Propunere de ULTIMĂ ORĂ: Schimbarea orei în aprilie
Se renunță la trecerea la ora de vară în martie?! Propunere de ULTIMĂ ORĂ: Schimbarea orei în aprilie
Marele actor pe care România l-a pierdut. Românii l-au uitat complet: Îți lipsea. Ți-era dor
Marele actor pe care România l-a pierdut. Românii l-au uitat complet: Îți lipsea. Ți-era dor
"Ceasul rău l-a dus acolo" Constantin a fost găsit fără suflare în Iași, la trei luni de la dispariție. Bărbatul…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
×