Anunțul lui Dorin Șerdean după ce a vândut pachetul de acțiuni de la Dinamo: „Adevărul va ieși la iveală în viitorul apropiat”

Dorin Șerdean a vândut pachetul majoritar de acțiuni de la Dinamo, iar clubul a ajuns să aibă un nou acționariat.

Dorin Șerdean spune că adevărul o să iasă la lumină după ce a vândut acțiunile de la Dinamo: „Am luptat”

Compania Red&White deține 81% din acțiunele lui Dinamo și vrea să o aducă pe formația bucureșteană din nou în prima ligă. Clubul are datorii în valoare de câteva milioane de euro, iar acționarii sunt dispuși să le achite.

Șerdean a spus că o să se afle adevăratele motive pentru care „câinii roșii” au ajuns să aibă atât de multe datorii.

„E o povară, pentru că nu e ușor să ai un club ca Dinamo, sunt multe responsabilități. Însuși numele e foarte mare, e un brand și până la urmă toate acestea formează o povară. De-a lungul timpului, oameni care au avut succes în afaceri au avut momente mai puțin fericite la Dinamo.

Sportul are o componentă pe care nu poți să o controlezi. Dacă m-aș fi lăsat doborât de toate acele lucruri făcute cu rea-voință, aș fi ieșit din povestea asta. Faptul că am rămas dovedește că sunt cu adevărat dinamovist. Am luptat pentru a recupera adevărul și o să vedeți că adevărul va ieși în totalitate la iveală în viitorul apropiat.

Sunt niște lucruri care se vor vedea exact. Nimeni nu știe ce datorii sunt, cum s-au creat. În noiembrie 2021, instanța a stabilit insolvența lui Dinamo, cu datorii de 4,5 milioane de euro. Dacă poți să ajungi la 10 milioane de euro după un an, să îmi explice cineva cum e posibil.

Eu stau bine cu matematica! Mă ajută profesia și pasiunea pentru cifre, dar mie îmi dă cu virgulă. O să vedem cum s-au făcut aceste datorii și cine le-a făcut. Să știți că acești oameni au făcut lucruri deosebite, le doresc succes și pentru Dinamo sper să fie un viitor foarte frumos”, a spus Șerdean la Digi Sport.

Dinamo anunță oficial că pachetul de acțiuni a fost vândut cu succes! Noii acționari vor să scoată clubul din datorii 

Dinamo Buucrești a făcut un comunicat prin care a anunțat noii acționari ai clubului. Compania Red&White a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni ale echipei.

SCHIMBARE FUNDAMENTALA LA DINAMO

Dinamo 1948 S.A., prin Administratorul Special Vlad Iacob informează:
Red&White 2022 Management a devenit acționarul majoritar al Societății, deținând 80,7758% din acțiuni începând de astăzi, 24 februarie 2023.

Acțiunile SC Dinamo 1948 S.A. au fost preluate de la Lotus Perfect Product SRL (72,7758%) și de la Asociația “Peluza Catalin Hildan” (8%).

În urma acestor acorduri, încheiate astăzi, 24 februarie 2023, Eugen Gheorghe Voicu și Andrei Nicolescu, reprezentanții noului acționar majoritar, vor coordona un proiect integrat de reorganizare, care va fi orientat, în prima etapă, către trei obiective fundamentale:

  • elaborarea și aprobarea unui nou plan de reorganizare;
  •  asigurarea condițiilor materiale și financiare necesare susținerii performantei sportive în vederea calificării în play-off;
  •  îndeplinirea procedurilor și condițiilor necesare obținerii licenței pentru sezonul următor”, a anunțat Dinamo
Publicat: 25 02. 2023, 12:43
Actualizat: 25 02. 2023, 12:59