Neluțu Varga este convins că Dan Petrescu nu se va despărți de CFR Cluj dacă ardelenii nu câștigă titlul, chiar dacă nu a semnat încă prelungirea contractului.
Neluțu Varga rămâne încrezător că Dan Petrescu o să fie antrenorul echpei sale și din vara acestui an chiar dacă până acum fostul mare internațional nu a semnat încă prelungirea contractului, deși echipa sa este campionilor este grafic în luptele duse pe toate fronturile. Iar dacă în urmă cu câteva luni Neluțu Varga dorea să îl dea pe antrenorul său, în schimb acum lucrurile s-au schimbat după ce Dan Petrescu a redresat corabia echipei din Gruia, dar a și calificat CFR-ul în primăvarea europeană.
Deși campionii au șanse destul de mici ca să o elimine pe Lazio, totuși Neluțu Varga este decis să meargă în continuare pe mâna lui Dan Petrescu.
Neluțu Varga, patronul campioanei României, CFR Cluj este convins că Dan Petrescu o să semneze până la urmă și prelungirea contractului. Iar acest lucru este stabilit între cele două părți până în vara lui 2029. „Nu are nicio importanță dacă ne va elimina Lazio sau CFR Cluj nu câștigă titlul. Nu stăm să urmărim nimic. Dan Petrescu o să fie antrenorul nostru până în 2029. E ultima noastră problemă că Dan nu a semnat încă și pe hârtie prelungirea contractului așa cum ne-am înțeles. E doar o chestiune de timp până când se va și oficializa.
Eu mă bazez pe cuvântul lui Dan, iar noi doi suntem deja înțeleși. Vorba e vorbă și nu mai are rost să mă întrebați de ce încă nu a semnat încă prelungirea contractuui. Nici el, dar nici eu nu așteptăm să vedem dacă se întămplă ceva. Vă repet: noi doi suntem înțeleși. Vreau să vă mai spun și ceva legat de Balaj. Nu este nicio ruptură între mine și el. Nu am avut cu Cristi niciun scandal la Roma. Discuta de meci, dar nu discutam pe un ton răstit unul la altul sau de scandal. Meciul de la Roma a trecut și vom vedea ce vom putea scoate de la retur. Oricum CFR a avut un parcurs bun în Europa”, a spus Neluțu Varga.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER