Gică Hagi a făcut mai multe dezvăluiri, în presa din Austria, despre motivul pentru care a renunțat la postul de antrenor al Viitorului. Însă, a vorbit și despre revenirea lui în lumea antrenoratului.
Gică Hagi (55 de ani) a plecat, în această vară, de pe banca clubului pe care îl patronează, FC Viitorului, odată cu aducerea lui Ruben de la Barrera (35 de ani) pe postul de antrenor principal al formației constănțene.
„Regele” susține că, în ultima perioadă, a avut mai multe oferte de a reveni în antrenorat, dar pe care le-a refuzat. Însă, Hagi a mărturisit că, în viitor, va antrena din nou.
„Voi accepta o nouă provocare la momentul potrivit şi mă voi întoarce pe banca de antrenori. Am avut acum oferte foarte interesante şi tentante de a lucra ca antrenor. Cu toate acestea, în acest moment am vrut să fac un pas în spate în meseria de antrenor”, a declarat Gică Hagi pentru derstandard.at.
Patronul clubului FC Viitorul a declarat că a dorit să se axeze mai mult pe partea administrativă, astfel că a decis să renunțe la postul de antrenor al echipei de la malul mării.
„A fost un moment în sezonul trecut când am luat decizia de a aduce un alt antrenor şi de a mă concentra în principal pe partea administrativă. În acelaşi timp, am vrut să am grijă de academia clubului, care a fost de fapt ideea fondatoare a acestei echipe. Nu trebuie să uitaţi că am lucrat încontinuu timp de 10 ani, în toate departamentele clubului, organizaţional, sportiv şi în departamentul de scouting. La un moment dat este suficient”, a mai spus Gică Hagi.
FC Viitorul se află pe locul 13 din Liga 1, cu șase puncte obținute, după tot atâtea etape jucate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER