Anunțul oficial în privința lui Rednic! Cât mai stă pe banca lui Dinamo + Mesajul dur pentru jucători: „Ar însemna că s-au lucrat pe ei”

Dinamo a suferit o nouă înfrângere în Liga 1 Betano, 1-4 cu Astra, iar președintele roș-albilor, Alexandru David, a explicat care e situația antrenorului Mircea Rednic. Cert e că în pauza de iarnă vor există multe rezilieri de contracte în lot.

Oficialul bucureștenilor nu crede în ipoteza potrivit căreia jucătorii ar fi făcut front comun pentru îndepărtarea „Puriului”. Atât s-a putut, e de părere David. „Nu mi se pare plauzibilă această variantă, pentru că asta ar însemna că s-au lucrat pe ei. Asta ar însemna lipsă de inteligență și discuția se închide. Cred că doar nu ne-a ieșit jocul. Mi-am dat seama după 40 de secunde că sunt doborâți de miza acestui meci„, a declarat Alexandru David la Digi Sport, referindu-se la varianta lansată de oficialul FCSB, Helmuth Duckadam.

Deși a afirmat că în meciul de la Giurgiu era obligatorie victoria, David nu își pierde încrederea în privința accederii în play-off-ul Ligii 1. „Presiunea asta mare nu am pus-o eu, nu eu i-am adus în situația ca acest meci să fie capital. Atât timp cât sunt șanse matematice suntem obligați să credem în play-off, dar este extrem de greu. E clar că vom înlocui niște jucători, e clar că vor mai urma niște despărțiri. Vom încerca să aducem ceea ce antrenorul își dorește.

Ne-am prezentat deplorabil într-un meci care avea o miză extrem de mare pentru noi. Lucrurile sunt complicate, vom discuta cu Rednic și până la reunirea din 10 ianuarie veți vedea schimbările. Le cerem scuze adevăraților suporteri pentru prestație și pentru faptul că nu ne-am ridicat la nivelul dorit. Cu toții suntem responsabili pentru anul negru al lui Dinamo„, a mai spus acesta.

Președintele a ținut să transmită un mesaj clar, prin care confirmă faptul că Mircea Rednic nu va fi îndepărtat. Clubul va merge până la final cu actualul antrenor, căruia îi va da mână liberă în privința mutărilor din iarnă „Strategia pentru următoarele luni este făcută de Mircea Rednic, în funcție de cum vede el lucrurile. Va rămâne cu noi și în play-out și în sezonul viitor și în celălalt sezon. Pactul nostru cu el e că nu pleacă fără să joace măcar un meci pe noul stadion„, a încheiat David.

 

Publicat: 21 12. 2018, 08:51
Actualizat: 21 12. 2018, 09:16