Anunțul unui antrenor român din zona arabă! „La noi, primează țigănia și scandalul, aruncăm cu noroi unii în alții”

Florin Motroc, antrenorul formației iordaniene Al Ramtha, a vorbit despre alegerile FRF, acolo unde sunt doi favoriți, actualul președinte Răzvan Burleanu, și Ionuț Lupescu, dar a analizat și jocurile echipei naționale.

„La noi, primează țigănia și scandalul, aruncăm cu noroi unii în alții. Tot fotbalul românesc pierde, în cele din urmă. Vine un om de valoare să candideze precum Ionuț Lupescu, un nume greu care vine din fotbal, și i se găsesc bube din perioada când a lucrat cu Mircea Sandu. Lui Burleanu îi este cam frică de el. Cine va fi președinte este important să facă ceva pentru fotbalul românesc!”, a spus Florin Motroc, conform sptfm.ro.

Acesta a analizat și jocul echipei naționale, elevii lui Contra câștigând amicalul cu Israel, 2-1, și având diseară al doilea meci de verificare în compania Suediei. „Trebuie să împrospătăm forțele la echipa națională, chiar dacă este nevoie și de aportul unor jucători experimentați. Cu un nucleu tânăr de jucători, nu cred că ne făceam de râs în Israel. Când jucam în lotul divizionar al României, care era un fel de a doua națională, erau acolo un Craioveanu, un Vali Ștefan…”.

Motroc s-a referit și la jocul selecționatei Under 19, echipă ce e la un pas de calificarea la EURO 2018. „Rezultatele de la Under 19 sunt de apreciat pentru că acolo este un lot valoros, cu Mățan și Moruțan. Se vede că și Vlad Dragomir, care joacă în Anglia, este un jucător matur. Un nucleu important de la Under 19 poate veni și la echipa mare într-un an, doi. Din păcate, este o vârstă foarte delicată și mulți dintre ei se pierd.

Pe mulți îi ia amețeala când primesc diverse oferte. Fluctuațiile sunt foarte mari, nu știm ce va fi în viitor.Din păcate, vin puțini jucători de excepție de jos. Sunt puține cluburi care cresc jucători, în afară de Gică Hagi și Di namo. Atât timp cât nu crești nimic, ne vom bucura doar de câte o floare din asta care crește din an în Paște”, a încheiat Motroc.

Florin Motroc, fostul fundaș al Rapidului, antrenează de câțiva ani în zona arabă, câștigând trofee în Bahrain sau Iordania.

Publicat: 27 03. 2018, 13:00
Actualizat: 27 03. 2018, 13:01