Ciprian Tătărușanu a fost din nou salvatorul naționalei. În prima jumătate de oră a avut două intervenții extraordinare pe care scria „gol”. L-a blocat chiar și „băiatul de aur”, Erling Haaland, care scăpase singur spre poarta noastră. Fără el în poartă, echipa gazdă putea să aibă un avantaj mai mare încă din prima repriză.
Au fost mulți specialiști care au întrebat dacă Ciprian Tătărușanu va putea să mai ajute naționala după perioadă lungă în care nu a jucat la Lyon. Nici transferul lui AC Milan nu a schimbat decocamdată situația, dar Tătărușanu a rămas numărul 1 în poarta naționalei. Cu Norvegia a fost din nou titular. A încasat un un gol după o greșeală în lanț a colegilor, în minutul 12, dar a ripostat imediat și salvat naționala din două situații limită.
Prima oară a ieșit inspirat și l-a blocat pe Elyounoussi, care a încercat să-l păcălească, după ce a trimis spre poartă cu câlcâiul. Cea mai importantă intervenție a avut loc în minutul 25.Haaland a scăpat singur cu Tătărușanu după eroarea lui Burcă, însă portarul nostru are o super intervenție și evită golul.
Tot el intervenit și în minutul 38 când a respins în corner la șutul lui Odegaard din afara careului, dar la pauză gazdele au condus cu 2-0, după ce Sorloth a dat lovitura.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER