„Ar trebui să ne faceți statuie” și acum asta. VIDEO | O nouă premoniție a lui Gică Hagi: „Să nu cumva să se întâmple asta!”

Gică Hagi (54 de ani) a făcut o nouă premoniție legată de fotbal, în timpul unei conferințe de presă, la fel ca bine cunoscuta „ar trebui să ne faceți statuie”, care în timp s-a dovedit adevărat. „Regele” scoate în față că fotbalul din SUA va crește, iar toată lumea va fi atrasă, în viitor, de „visul american”. Alexandru Mitriță (24 de ani) s-a transferat recent la New York City, în MLS.

„Echipele din America cumpără jucători tineri foarte buni, asta chiar dacă aduc și staruri care sunt la final de carieră. Cred că va fi o legătură strânsă în viitorul apropiat între America și Europa. Vor să depășească nivelul european. Nu cumva să devină ei cei mai buni și să vedem la un moment dat că toată lumea bună pleacă în America. Să mergem cu toții în America, exact ce visam de mici. Să ne ducem pe acolo.

Cu toții ne-am dori să mergem în America! Și eu mi-aș dori, de ce nu?! Cu toate că este foarte departe, dar fiica mea e în America. Să fim sincer, noi, românii, când am auzit de America eram toți fascinați”, a spus Gică Hagi.

Alex Mitriță (24 de ani) a fost cumpărat de New York City de la U Craiova, în schimbul a nouă milioane de dolari, dar nu toată lumea a văzut cu ochi buni mutarea „Piticului atomic”. Fostul star de pe „Ion Oblemenco” a debutat cu gol într-un amical la echipa din metropola americană și a cucerit pe toată lumea.

Publicat: 14 02. 2019, 17:53
Actualizat: 14 02. 2019, 18:49