„Ar trebui să vorbească mai puțin, e cea mai mare umilință!”. Mihai Stoica, ironii pentru CFR înaintea derby-ului: „N-am văzut jucători care să simlueze cum o fac Culio, Deac și Țucudean”
Mihai Stoica, directorul sportiv al FCSB, a lansat un atac la adresa celor de la CFR Cluj înainte de meciul direct. Oficialul roș-albastru spune că rivalii la titlu ar trebui să vorbească mai puțin, având în vedere rușinea suferită în Europa League, când a fost eliminată într-un mod rușinos de luxemburghezii de la Dudelange, scor 5-2 la general.
Surprinzător, după eliminarea din Liga Campionilor, suferită în fața celor de la Malmo, CFR Cluj a ajuns în play-off-ul Europa League, de unde a fost eliminată de Dudelange. Luxemburghezii au câștigat cu 2-0 pe teren propriu, apoi la Cluj s-au impus cu 3-2, dar au avut la un moment dat 3-0 și 5-0 la general. Mihai Stoica n-a uitat umilința suferită de campioana României.
„Cred că cei de la CFR ar trebui să vorbească mai puțin. Înfrângerea cu Dudelange e cea mai mare umilință din istoria fotbalului românesc. Nu e 17 Nentori… Dudelange a avut 5-0 în dublă mansă!”, a spus Mihai Stoica, marți seară, la DigiSport. Apoi, Stoica i-a acuat pe jucătorii CFR-ului că simulează exagerat: „N-am văzut jucători să simuleze cât o fac Culio, Țucudean și Deac. Tănase a simulat, nu simulează acum. El trebuie să simuleze de trei ori ca un arbitru să dicteze lovitură de pedeapsă”, a mai spus Mihai Stoica, la DigiSport.
Derby-ul FCSB – CFR Cluj, ultimul meci din Liga 1 în 2018, se joacă sâmbătă, 22 decembrie, de la ora 20:00, pe Arena Națională.