Arbitrul bătut de părinți la finalul unui meci de juniori s-a adresat Poliției cu plângeri pentru instigare și lovire. În scandal este implicat și un antrenor de la loturile naționale. Bărbatul agresat i-a scris și lui Răzvan Burleanu. FOTO & VIDEO EXCLUSIV

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Arbitrul bătut pe teren de părinți, la finalul unui joc de juniori, partidă disputată în cadrul unui turneu la Brașov, și-a scos certificat medico-legal și a depus plângere al Poliție. Antrenorul secund al selecționatei Under 17 a României este implicat în acest scandal și a fost acuzat de instigare.

Arbitrul bătut de părinți, sub ochii copiilor, a mers la Poliție și i-a scris un mail lui Răzvan Burleanu

George Neagu, arbitrul lovit cu pumnii și picioarele, duminică, la finalul unui joc de juniori, partidă disputată în cadrul unui turneu disputat la Brașov, și-a scos certificat medico- legal și a făcut plângere la Poliție pentru lovire și instigare.

ProSport a publicat imagini regretabile surprinse după o partidă în care pe teren au fost copii de 14 ani, atunci când unul dintre arbitrii jocului a fost bătut, cu pumnii și picioarele, de mai mulți părinți de la echipa Petrosport Ploiești.

Un penalty decontat cu pumni și picioare

Motivul agresiunii? Tușierul meciului a semnalizat un penalty de la margine, centralul a validat decizia colegului, iar bărbații aflați la teren au așteptat ultimul fluier, au trecut de gardul care delimitează suprafața de joc și au început să-l lovească pe George Neagu cu pumnii și picioarele până când l-au trântit la pământ. Pe imagini se vede clar cum unii părinți lovesc, în timp ce alte persoane încearcă să-l blocheze pe unul dintre bărbații nervoși. Chiar și după ce tușierul a fost trântit la pământ, unii dintre agresori au continuat să dea în el.

„Eu fiind arbitru asistent am acordat, am semnalizat, din steag, o lovitură de la 11 metri. Am luat decizia împreună cu centralul, iar antrenorul revoltat a venit către noi, este vorba domnul Cojocaru, care este antrenor și la lotul național Under 15, toată lumea îl cunoaște. Cred că trebuie exclus, el le-a dat telefon acelor părinți să intre peste mine în teren, să mă bată. Am văzut cum un părinte s-a dezbrăcat pe margine, a rămas în trening, să poată să lovească mai bine. Eu m-am apărat cum am putut, am dat și eu cu steagul, dar m-au pus la pământ, au lovit mai mulți. Și pe unul dintre organizatori l-au lovit până l-au pus la pământ”, a povestit, pentru ProSport, bărbatul agresat.

Antrenorului secund de la lotul național Under 17 i s-a făcut plângere pentru instigare  

În scandal a fost implicat și antrenorul celor de la Petrosport, Iulian Cojocaru, cel care este și „secund” la lotul național Under 17, dar și referent zonal al Federației Române de Fotbal.

Cojocaru a incitat, tot timpul, părinții din tribună. Nici măcar nu și-a cerut scuze. Tatăl meu a fost la teren, a văzut totul, s-a băgat să mă apere”, susține George Neagu.

Chiar dacă inițial a spus că nu s-a adresat Poliției, Neagu a mers, zilele trecute, la doctor, și-a scos certificat medico – legal (VEZI FOTO JOS) în care s-au constat traumatismele suferite în urma loviturilor încasate, apoi s-a adresat organelor abilitate cu plângeri pentru lovire și instigare.

„Chiar dacă am acceptat să arbitrez formația Petrosport și în finala mică, am făcut-o pentru copii, nu pot să concep ca acești părinți și acest antrenor, care i-a instigat pe cei care m-au lovit, le-a dat telefon și i-a chemat, să rămână nesancționați. Așa ceva nu trebuie să se întâmple pe terenul de fotbal și, mai ales, la un joc de juniori. Poliția trebuie să-i identifice pe cei care m-au bătut, nu le știu numele. I-am scris un mail și domnului Răzvan Burleanu, l-am întrebat dacă acest domn, Cojocaru, va fi sancționat în vreun fel. Eu mi-am făcut datoria civică, mai departe este treaba polițiștilor”, a transmis arbitrul George Neagu pentru ProSport.  

Controversatul Iulian Cojocaru este referent zonal și antrenor secund al naționalei Under 17 

De notat că echipa Petrosport Ploiești este condusă de Iulian Cojocaru, referent zonal al Federației Române de Fotbal (FOTO SUS alături de președintele Răzvan Burleanu), cel care, în prezent, ocupă rolul de antrenor secund la echipa U17 a României. Clubul din Ploiești nu se află la primul incident de acest fel.

Conform PlaySport.ro, în toamna anului 2022, la un joc disputat între echipa Under 17 a clubului prahovean și formația MX Pro Academy, din cadrul Campionatului Național Under 17, un părinte a intrat pe teren în timpul meciului, a aruncat cuvinte grele și l-ar fi agresat unul dintre jucătorii echipei oaspete. Partida a fost întreruptă.

Personaj destul de controversat în această zonă de competiții de fotbal destinate echipelor de juniori, numele lui Iulian Cojocaru apare și într-un alt articol publicat de colegii de la PlaySport. În primăvara lui 2022, colaboratorul Federației Române de Fotbal a fost acuzat că și-a trimis fiul pe teren, pe fals, pe legitimația altui copil, chiar într-o competiție organizată de FRF.

  • Contactat de reporterul ProSport, Iulian Cojocaru a transmis că se află într-o ședință. Întrebat dacă vrea să comenteze incidentele de la Brașov, antrenorul nu a mai răspuns mesajelor până la ora publicării acestui articol.
Publicat: 01 02. 2024, 14:01