Arbitrul exclus oferă declarații uluitoare: ‘Nu mă interesează arbitrajul, sunt actor’

Arbitrul exclus din activitate după ce a acordat patru cartonașe roșii, iar în raport a trecut doar unul, Cristi Anton, a oferit în presa locală primele declarații după decizia Comisiei de Disciplină a CJA Dâmbovița.

Tânărul dâmbovițean a spus că nu își mai dorește să revină în arbitraj pentru că este actor și profesează la sudiourile din Buftea. „Este adevărat că am acordat patru cartonașe roșii și că am trecut în raport doar unul. Am greșit, am plătit și cu asta basta. Și dacă mă primesc înapoi, nu mai revin în arbitraj. Nu mai am timp, sunt actor. În loc să vin la comisie, am fost la Buftea, să joc într-o scenă”, a declarat Cristian Anton.

„M-au amenințat să fac așa!”

„Fluierașul” explică însă că decizia de a scrie în raport doar una din eliminările dictate s-a produs după ce a fost amenințat de oficialii celor două echipe, și nu pentru bani, așa cum spun zvonurile. „Măcar de mi-aș fi luat bani de la echipe, așa cum se aude pe la AJF, să nu le mai trec cartonașele în raport. M-au amenințat oficialii echipelor, m-am speriat și nu am mai notat toate cartonașele roșii acordate”, a mai spus Cristian Anton pentru Jurnal de Dâmbovița.

Cristi Anton a arbitrat în etapa de duminică partida dintre Voința Valea Voievozilor și Voința Săcuieni, încheiat cu scorul de 2-1 pentru gazde.
 

Publicat: 17 10. 2013, 17:08
Actualizat: 17 10. 2013, 17:09