Comisia Centrală a Arbitrilor l-a delegat pe Istvan Kovacs la derby-ul dintre Universitatea Craiova și FCSB! Decizia este una surprinzătoare, având în vedere declarațiile recente pe care Gigi Becali le-a avut la adresa lui Kovacs.
Partida Universitatea Craiova – FCSB se va juca joi, de la ora 19:45. Meciul va putea fi urmărit, în format live text, pe www.prosport.ro.
FCSB se află pe primul loc din play-off, cu 39 de puncte. În timp ce Universitatea Craiova se situează pe locul 3, cu 34 de puncte.
Potrivit GSP, arbitrul Istvan Kovacs a fost trimis la centrul partidei dintre Universitatea Craiova și FCSB, care se anunță una cu „scântei”.
Recent, Gigi Becali, patronul lui FCSB, a avut mai multe declarații dure la adresa lui Istvan Kovacs.
„Mă uit și eu pe la meciuri prin strainatate, dar nu văd atâtea greșeli. Unii arbitri de la noi sunt praf. Kovacs ăsta nu e în firea lui. Nu știu ce are cu noi. I-am pus pe ăștia ai mei să îmi facă o analiză. Știți câte greșeli de arbitraj are acest arbitru împotriva noastră? Cui vreți să i le arăt? Lui tata? A murit! Le voi arăta tuturor, că nu mai pot. În 6 ani am pierdut o grămadă de bani și am pierdut campionatele unul după altul, dar și Kovacs ăsta, pe unde ne-a prins, ne-a nenorocit.
Dacă Kovacs are mintea întunecată de draci, degeaba se duce să se uite la ecranul ăla de la VAR. Nu recunoaște când greșește”, a declarat, recent, Gigi Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER