Arena Națională rămâne închisă. Reacția ISU: „Trebuie să verificăm documentația”
Inspectoratul pentru Situații de Urgență București- Ilfov a anunțat, marți, că va transmite concluziile privind îndeplinirea cerințelor de securitate la Arena Națională după ce vor fi analizate completările aduse la documentația tehnică existentă.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București- Ilfov a anunțat că Primăria Municipiului București, în calitate de beneficiar al investiției, a depus cererea de obținere a autorizației de securitate la incendiu.
Solicitarea a fost însoțită de agrementul tehnic aferent celor două tipuri de membrane ale acoperișului. „Specialiștii din cadrul instituției noastre vor analiza cu celeritate completările aduse la documentația tehnică existentă, urmând a transmite Primăriei Municipiului București concluziile referitoare la îndeplinirea cerințelor de securitate la incendiu”, a transmis ISU.
Primăria Capitalei a depus luni, la Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov, cererea pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu pentru Arena Națională, potrivit unui comunicat oficial al instituției.
„Consiliul Tehnic Permanent pentru Construcții, organism constituit pe lângă Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a emis luni, 14 martie, avizul tehnic pentru agrementul pentru membrana arhitecturală a acoperișului Arenei Naționale, potrivit căruia testul la foc realizat în laboratorul CSI SpA Italia (laborator acreditat la Bruxelles) a fost admis”, se arată în comunicat.
Primarul Capitalei, Răzvan Sava, a declarat că odată ce Primăria a primit de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice agrementul fizic, în cel mai scurt timp se va putea obține și autorizația de securitate de incendiu pentru Arena Națională.â