Arena Națională se va închide pe 28 martie, în vederea pregătirilor pentru Campionatul European. România va găzdui patru meciuri, iar gazonul va fi schimbat.
Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului, a dezvăluit că gazonul de pe Arena Națională va fi înlocuit cu unul hibrid. Cel mai mare stadion nu va mai fi disponibil pentru meciurile din Liga 1, tocmai pentru a proteja noua suprafață de joc.
„Arena Națională beneficiază de expertiza a doi reprezentanți UEFA. Misiunile de inspectare a UEFA s-au terminat, ultima a fost pe 15 ianuarie. Vom avea gazon de cea mai bună calitate, gazon hibrid. Se schimbă gazonul și ne trebuie o perioadă de acomodare. La finalul lui martie vom întrerupe competițiile pentru a avea un gazon de cea mai bună calitate”, a spus Ionuț Stroe, la Digi Sport.
Va fi a zecea suprafață de joc instalată pe Arena Națională de la inaugurare până în prezent.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER