Bogdan Argeș Vintilă (47 de ani) nu e impresionat de revenirea lui Victor Pițurcă (63 de ani) la Craiova. Fostul portar, acum antrenor la FCSB, a declarat că n-ar înseamna nimic special pentru el dacă l-ar învinge pe cel poreclit „Satana”. Vintilă e convins că fostul selecționer va avea fanii alături de el la derby-ul din Bănie, dar spune că s-ar bucura mai mult pentru jucătorii săi, în cazul unei victorii.
Antrenorul de la FCSB e convins că această pauză pentru meciurile echipe naționale le-a prins bine fotbaliștilor săi și aceștia vor arăta o altă față în meciurile care vor urma. „Ne-au prins bine cele 3 zile libere, dar și cele cinci zile de cantonament de la bază. Am ajuns să ne cunoaștem și a fost binevenită această pauză competițională, dar mai avem multe de pus la punct. Este un început bun și suntem pe un drum bun. Nu a mai revenit niciun jucător. E un singur jucător care poate să apară, dar nu vreau să dau astfel de informații pentru că vreau să am surprize pentru nea Piți. O să fie primul meci al domnului Pițurcă acasă, suporterii vor fi alături de el, dar eu am un grup de jucători unit”, a spus Bogdan Vintilă.
Mai mult, Bogdan Vintilă spune că un eventual succes împotriva lui Victor Pițurcă nu ar însemna mai nimic pentru el. „Mă bucur că întâlnesc asemenea adversari pentru că așa devin și eu mai bun. Pentru mine n-ar însemna nimic dacă l-aș învinge pe Pițurcă, ci pentru băieți. M-aș bucura pentru jucători. Craiova este o echipă ultra ofensivă”, a mai spus Vintilă.
U Craiova – FCSB se joacă duminică, de la ora 21:00, pe „Ion Oblemenco”, în etapa a 9-a din Liga 1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER