AS Roma a pus ochii pe unul dintre jucătorii CFR-ului! Anunțul apărut în presa din Italia
CFR Cluj ar putea rămâne fără unul dintre cei mai importanți fotbaliști în această perioadă de transferuri. Cristian Manea (20 de ani), împrumutat de la Apollon Limassol, se află pe lista de transferuri a italienilor de la AS Roma. Tuttomercatoweb scrie că Manea ar putea să-l înlocuiască pe Bruno Peres.
Cristian Manea a fost unul dintre ce mai constanți fotbaliști de la liderul CFR și se pare că le-a atras atenția celor de la AS Roma. CFR și AS Roma au fost adversare în grupele Ligii Campionilor în 2008, când clujenii au obținut o victorie importantă pe Olimpico. Manea ar urma să-l înlocuiască pe Bruno Peres (27 de ani), conform jurnaliștilor italieni.
Brazilianul are deja două oferte concrete și ar putea pleca de pe Olimpico, după ce a jucat în 15 meciuri oficiale în acest sezon (zece în campionat). Bruno Peres a fost achiziționat definitiv în vara anului 2017 de la Torino, contra sumei de 12,5 milioane de euro.
De partea cealaltă, Manea, cel mai tânăr debutant din istoria naționalei României, a jucat titular în toate cele 22 de meciuri din campionat pentru CFR Cluj, în acest sezon. Manea este împrumutat în Gruia până în această vară de la ciprioții de la Apollon Limassol. Manea este un produs al Academiei Gheorghe Hagi și a mai jucat la FC Viitorul și Excelsior Mouscron, înainte de a ajunge la Apollon și apoi la CFR Cluj.
1,3 milioane de euro este cota de piață a lui Cristian Manea, conform site-ului transfermarkt.com.