Așa arată viitorul lui Mircea Lucescu: „E mult mai bine acolo”. Fostul selecționer al Turciei a explicat unde s-a produs „ruptura” la naționala Semilunei
Mircea Lucescu (73 de ani) e decis să nu mai repete experiența de selecționer, după ce a condus reprezentativele României și Turciei. În schimb, Mircea Lucescu pare dispus să preia o echipă de club, întrucât, susține el, „acolo antrenezi efectiv, poți să transmiți filozofia ta de a antrena”.
„E mult mai bine la o echipă de club, acolo antrenezi efectiv, poți să transmiți filozofia ta de a antrena. La o echipă națională, munca este diferită, ai la dispoziție doar câteva zile să încerci să motivezi jucătorii. Relația selecționerilor cu jucătorii este esențială, e nevoie de o relație de prietenie, chiar de înțelegere”, a declarat Mircea Lucescu pentru Sport.ro.
Mircea Lucescu a fost instalat la conducerea primei reprezentative a Turciei în vara lui 2017 și mai avea contract până în august 2019, dar bilanțul său (4 victorii, 6 remize și 7 eșecuri) i-a determinat pe șefii federației să-l demită. Antrenorul român a fost declarat principalul vinovat, inclusiv de către presa turcă, de eșecul din Liga Națiunilor, competiție în care națională „ienicerilor” a retrogradat în Seria C.
Lucescu susține că a avut o strategie bine gândită de la începutul mandatului său, pe care a stabilit-o cu oficialii federației, dar drumul a fost greu, întrucât tinerii pe care voia să-i promoveze nu jucau constant la echipele de club. Lucescu ar fi putut continua, dar noul președinte al federației l-a ales pe Senol Guneș: „Eu terminam contractul la 1 august, dar am reziliat după o discuție cu oficialii federației, e vorba despre fostul vicepreședinte de la Galatasaray și fostul vicepreședinte de la Beșiktaș. Ei au venit la București și m-au rugat să preiau națională Turciei, pentru că era nevoie de reconstruirea echipei, nimeni nu ar fi avut curaj să o facă. Am hotărât să promovez jucători tineri și am promovat jucători tineri care erau foarte talentați, dar nu erau titulari la echipele lor de club. Eu am spus că prefer să am în echipă jucători tineri, de perspectivă, care nu joacă la echipele lor de club, decât jucători cu experiență, care la fel, nu joacă la echipele lor. În felul ăsta încerci să creezi un viitor pentru echipa națională.
Am avut o discuție cu președintele federației, în care i-am zis ori îmi prelungiți contractul, iar echipa asta pe care am construit-o să meargă mai departe, ori plec. Și mi-a spus: >. I-am zis >. Puteam să stau foarte bine să îmi iau banii, dar așa m-am eliberat complet și de la 1 iunie pot prelua o echipă. Nu știu deocamdată ce voi face în continuare”, a adăugat fostul selecționer al Turciei pentru sursa citată.