Cea mai consistentă echipă din retur nu e nici Steaua, nici Petrolul sau Astra. ASA Târgu Mureș are un golaveraj de 6 la 0 după primele două etape câștigate în retur. „Foc de paie” a fost începutul curajos al nemțenilor conduși italienește și cu antrenament brazilian. Cu mai mulți jucători legitimați în grabă, în ultimele zile, Ceahlăul lui Ze Maria a fost victimă sigură în fața ASA-ului.
Bumba (3) și Bejan (8) au fost primii care le-au dat emoții, pentru ca apoi Zicu și Manolov să „paralizeze” defensiva moldoveană, pentru a-l servi pe Bumba, care a făcut 1-0 (27). La doar 3 minute a urmat momentul lui Zicu, care a rupt plasa lui Calancea, pentru primul său gol în Liga I din 2011 încoace (30). La 2-0 a ieșit la rampă N”Doye, care a fost mai întâi blocat de Calancea (43), pentru ca apoi să intre nestingherit prin defensiva nemțeană și să marcheze al 8-lea gol din acest sezon (48). Bumba i-a făcut pe cei de la Astra să-l mai regrete în două rânduri, când putea semna dubla, pentru ca apoi Ze Maria să mai înghită o dată în sec, după ce slovenul Buden, adus să dea siguranță apărării a luat cartonaș roșu.
Pe final ASA s-a mai gândit doar la meciul cu Dinamo și la participare în Europa League ce se anunță deja sigură, în timp ce pentru Ze Maria contactul cu fotbalul românesc pare mai dur decât se aștepta.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER