ASA Târgu Mureș – Concordia Chiajna, în Cupa Ligii. Bogdan Mara: „Am picat bine. Voiam să evităm Steaua și Astra”

Președintele clubului ASA Târgu Mureș, Bogdan Mara, a declarat, joi, la finalul tragerii la sorți a sferturilor și semifinalelor Cupei Ligii Adeplast, că echipa ardeleană „a nimerit bine cu Concordia Chiajna” deoarece dorea să evite formațiile Steaua și Astra în această fază a competiției.

„Chiar vorbeam înainte cu domnul Tănase (n.r. – președintele clubului Concordia Chiajna, Cristian Tănase) și îi spuneam că vreau să jucăm cu Concordia la Chiajna. Și uite că s-a nimerit exact așa, Concordia – ASA. Voiam să evit cât de cât Steaua și Astra, să le păstrăm pentru mai departe. Deci pentru noi e o tragere bună, am nimerit bine. Sperăm să ne calificăm pentru că e o competiție interesantă. Noi, după ce am luat un trofeu (n.r. – Supercupa României), normal că ne dorim mai multe. Așa că vrem să ajungem în finala Cupei Ligii și să o și câștigăm dacă se poate”, a afirmat Mara.

Managerul sportiv al grupării ACS Poli Timișoara, Daniel Stanciu, s-a arătat în schimb nemulțumit, nu de faptul că echipa bănățeană va întâlni Steaua, ci pentru că partida din sferturile de finală se va disputa în deplasare. „E o competiție în care toți adversarii sunt dificili. E un dezavantaj că jucăm în deplasare. Apoi, din punct de vedere financiar, pentru noi va fi un dezastru. Eu aș fi preferat însă să fie meciul ăsta cu Steaua la Timișoara din punct de vedere financiar. Ne dorim să trecem în semifinale, clar că Steaua rămâne un adversar puternic. Ne-a demonstrat asta și în jocul de la Timișoara din campionat. Steaua rămâne una dintre principalele candidate la titlu și bineînțeles la celelalte trofee puse în joc”, a menționat Stanciu.

Partidele din sferturile de finală ale Cupei Ligii Adeplast, conform tragerii la sorți de joi, sunt următoarele: Concordia Chiajna – ASA Târgu Mureș, Steaua – ACS Poli Timișoara, DinamoCFR Cluj și FC Viitorul – Astra Giurgiu. Meciurile se vor disputa într-o singură manșă eliminatorie, la 14 și 15 octombrie.

În semifinalele Cupei Ligii Adeplast, câștigătoarea partidei Concordia Chiajna – ASA Târgu Mureș va întâlni echipa care se va impune în meciul Dinamo – CFR Cluj, iar Steaua sau ACS Poli Timișoara va juca împotriva formației care va câștiga partida FC Viitorul – Astra Giurgiu. Semifinalele se vor juca în sistem tur-retur, la 8-10 martie 2016 și 5-7 aprilie 2016.

Sursa: MEDIAFAX

 

Publicat: 17 09. 2015, 13:58
Actualizat: 17 09. 2015, 13:59