Asta e vestea care schimbă destinul lui Dinamo: CNI preia stadionul din Ștefan cel Mare! Noua arenă, de 5 stele, visul fanilor, e tot mai aproape de a fi construită!

Din 14 mai 2022 stadionul din ”Ștefan cel Mare” va fi preluat de către Compania Națională de Investiții. Directorul CNI, Adrian Cefalan, estimează că lucrările pentru noul stadion vor începe în ianuarie 2023.

Va urma licitația pentru studiul de fezabilitate, iar apoi se va afla exact cum va arăta noua arenă, câte locuri va avea și de ce facilități va beneficia.

Conform Pro TV și Sport.ro, Clubul Sportiv Dinamo se pregătește să facă marele anunț, pe 14 mai, de ziua clubului: stadionul va fi preluat de Compania Națională de Investiții (CNI) și va fi readus la viață.

Asta e vestea care schimbă destinul lui Dinamo: CNI preia stadionul din Ștefan cel Mare! Noua arenă, de 5 stele, visul fanilor, e tot mai aproape de a fi construită!

Dacă lucrurile vor decurge conform planurilor, construcția stadionului din ”Ștefan cel Mare” va începe în vara anului viitor.

Asta înseamnă că vechiul stadion va trebui demolat până la finalul anului. Așadar, clubul de fotbal din Liga 1 va trebui să-și dispute partidele în altă parte.

„La momentul acesta să faci o estimare… e cam greu! Să spunem că anul acesta facem partea de birocrație, noi începem licitația, Dinamo se apucă de demolare.

Și dacă semnezi contractul, cei care câștigă au undeva la 2-3 luni o perioadă în care realizează proiectul tehnic. Lucrările vor începe undeva la începutul anului viitor.

Atunci va începe construirea. Demolarea, din punctul meu de vedere, probabil va începe undeva spre sfârșitul acestui an, după ce vom aproba construcția noului stadion”, a punctat Adrian Cefalan, directorul Companiei Naționale de Investiții.

Cam doi ani va dura construcția propriu-zisă a arenei lui Dinamo

„Având experiența celorlalte stadioane, undeva la 24 de luni, cam doi ani. Trebuie să ținem cont și de zonă. Steaua s-a construit într-un an și nouă luni, dar acolo a fost accesul mai ușor, loc foarte mare, pe când aici vor fi anumite constrângeri.

La Steaua am putut lucra și în weekend, și seara, în condițiile în care nu aveai vecini. Acolo, între case, o să fie mai dificil. De asta și la Rapid a durat mai mult, fiecare stadion are particularitățile lui. Dar, repet, se va face!”, a încheiat directorul CNI.

Publicat: 13 04. 2022, 12:38
Actualizat: 13 04. 2022, 12:39