Așteaptă un semn de la Becali! A plecat cu scandal de la FCSB, dar nu ar spune nu unei noi colaborări: „Nu sunt ranchiunos”. E scaunul lui Teja în pericol?
FCSB a început prost play-off-ul, cu o înfrângere pe teren propriu contra Viitorului (1-2), dar a salvat onoarea în victoria de pe terenul Astrei (2-0, la Giurgiu). Postul lui Mihai Teja nu este în pericol, cel puțin deocamdată, însă s-a găsit deja omul care nu ar spune nu unei oferte de la FCSB, dacă aceasta ar veni. Este vorba despre italianul Cristiano Bergodi, cel care a revitalizat-o pe FC Voluntari în ultima parte a sezonului.
Bergodi a fost antrenorul FCSB-ului în 2009, între iulie și septembrie. Italianul a plecat de la FCSB după ce l-a dat afară din vestiar pe patronul Gigi Becali. Antrenoru spune că a făcut pace cu Becali și că nu ar spune nu în cazul în care i se oferă posibilitatea revenirii.
„Eu nu am nicio reținere. Nu, când, dacă primesc o oferta, nu sunt un tip ranchiunos”, a spus Bergodi, conform sport.ro. Bergodi pariază pe CFR în lupta la titlu. „Nu cred că e ușor pentru Steaua și Craiova să câștige, dar aceste trei echipe se lupta”, crede antrenorul italian.
Cu Bergodi la cârmă, FC Voluntari a părăsit zona retrogradabilă, după ce în finalul sezonului regulat ilfovenii se aflau pe ultimul loc în Liga 1 Betano. În prezent, FC Voluntari ocupă locul cinci în clasament, cu 17 puncte, la egalitate cu Hermnnstadt, aflată pe locul de baraj. Dunărea Călărași și Concordia Chiajna ocupă ultimele două poziții din ierarhie, direct retrogradabile.