Astra Giurgiu a reușit, pentru a doua oară în acest an, un nou rezultat mare în fața lui Besiktas. Elevii lui Edi Iordănescu au remizat la Istanbul, scor 1-1, în amicalul jucat pe Vodafone Arena.
Giurgiuvenii au reușit să țină în frâu o echipă care e aproape calificată în fazele eliminatorii ale Ligii Campionilor, dintr-o grupă cu AS Monaco, RB Leipzig și FC Porto.
Dacă în primăvară, cu Marius Șumudică pe banca tehnică, Astra a învins Besiktas, tot la Istanbul, cu scorul de 3-1, acum giurgiuvenii au remizat, scor 1-1. Pektemek a deschis scorul în minutul 21, iar câștigătorul Ligii Campionilor din lotul lui Edi Iordănescu, Le Tallec, a marcat ultimul gol al partidei, în minutul 61.
Astra vs Besiktas: Lazar (Boșneag 79) – Belu (Butean 61), Polczak (Marquinhos 46), Bejan, Al. Stan (Radunovici 61) – Dandea, Moise (Seto 46), V. Gheorghe (Mrzljak 46, Ioniță II – Nyuiadzi, Abang (Le Tallec 46)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER